Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Alin Dumitraş, echipajul SMURD a fost trimis, luni, în localitatea Buia, judeţul Sibiu, pentru a interveni în cazul unui copil de trei ani peste care a căzut un dulap.
„Am trimis echipajul SMURD la faţa locului, dar pentru că zona este greu accesibilă am trimis şi forţe suplimentare. Până la urmă s-a decis ca cineva din localitate să aducă victima cu o căruţă la locul de întâlnire cu echipajul SMURD”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, Alin Dumitraş.
Copilul, o fetiţă de trei ani, a fost adus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, unde medicii i-au acordat primul ajutor.
„Pacienta de trei ani a suferit un traumatism cranio-cerebral acut sever, comă de gradul doi şi hemoragie subarahnoidiană. Pacienta a primit îngrijiri medicale şi a rămas internată în cadrul Secţiei Clinice Neurochirurgie -ATI pentru supraveghere şi tratament de specialitate”, a declarat corespondentului MEDIAFAX Raluca Puşcă.
Potrivit sursei citate, starea fetiţei este stabilă şi, cel puţin din primele investigaţii la care au supus-o medicii, nu necesită intervenţie chirurgicală.
Familia povesteşte că fetiţa s-a urcat pe un dulap să îşi ia o banană, iar dulapul s-a dezechilibrat şi a căzut peste copil.
Autorităţile au început o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat şi cum a fost posibil ca dulapul să cadă şi să rănească fetiţa.