Video O fetiţă de un an, victimă în războiul părinţilor!
O fetiţă din Brăila, de un an şi două luni, a fost internată, duminică, la Spitalul Judeţean "Sfântul Apostol Andrei" Galaţi, în Secţia de Neurochirurgie, cu traumatisme provocate prin agresiune, existând ipoteza ca aceasta să fi fost victima unui conflict între părinţi.
Medicii gălăţeni au sesizat organele de poliţie din Brăila, care, în urma cercetărilor, au stabilit că micuţa a fost victima unui conflict izbucnit între mama sa şi concubinul acesteia, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Cercetările demarate de ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au stabilit că, duminică, la orele 15.00, între concubinii C.Stănică (25 de ani) şi S.Florentina (23 de ani), mama minorei, ambii din Brăila, a izbucnit un conflict spontan, copila fiind lovită cu capul de pardoseala din locuinţă. În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor", a declarat subinspectorul de poliţie Jenel Şogor, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.
Medicii spun că leziunile necesită pentru vindecare 30-35 de zile de îngrijiri medicale şi că fetiţei i-a fost pusă în pericol viaţa.
ULTIMELE ȘTIRI
-
SUA anunță o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea lui Nicolás Maduro
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Pregătire totală: O ţară nordică vrea să construiască adăposturi antiatomice pentru „cel mai rău scenariu”
-
SUA anunţă o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea preşedintelui din Venezuela
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO