O fetiţă s-a născut la bordul unui avion spaniol

O pasageră a unei curse Iberia, de la Malabo către Madrid, a născut, vineri dimineaţă, o fetiţă de trei kilograme, a cărei stare de sănătate este bună, datorită prezenţei la bord a unei moaşe, a unui medic pediatru şi a unui doctor, a anunţat compania aeriană spaniolă, citată de AFP.

Urmărește
5 afișări

"Naşterea a avut loc în zbor, la ora 3.30 (1.30 GMT), la două ore după decolarea avionului", a precizat compania.

La bordul avionului, un Airbus A319, au fost o moaşă, un medic pediatru şi un medic. Ei au asistat femeia în timpul naşterii, care a fost "foarte rapidă".

Nu a fost necesară devierea aeronavei din cursul său, mama şi copilul fiind internaţi la sosirea în Madrid.

"Este adevărat că a fost foarte norocoasă să aibă atât de mult personal medical", a declarat un purtător de cuvânt al Iberia, compania spaniolă explicând că "recomandă" ca femeile gravide să nu călătorească cu avionul, însă "nu poate interzice pe cineva de la zbor".

Unele companii aeriene sunt mai stricte în materie şi nu lasă la bord femeile însărcinate în şapte luni sau mai multe luni, fără a avea un certificat medical.

"Au fost circumstanţe speciale. Mama, care locuieşte la Madrid, a mers la Malabo pentru o înmormântare", a explicat purtătorul de cuvânt motivul pentru care s-a îmbarcat mama fetiţei, care s-a născut la bord.

Acesta este al cincilea copil născut la bordul unui avion al Iberia.

Întrebat despre beneficiile pe care le-ar putea avea un copil născut într-o astfel de situaţie de excepţie, purtătorul de cuvânt a spus: "Este o legendă urbană, noi nu dăm bilete gratuite bebeluşilor născuţi la bord, însă compania are în vedere oferirea unui mic cadou pentru mamă şi fiică".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici