Anul trecut, rata notelor peste 7 obţinute de candidaţii care au participat la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar a fost de 47,40%, iar în 2017, de 45,73%.
Din promoţia curentă, 46,79% (46,83% în 2018, respectiv 43,07% în 2017) din candidaţi au obţinut note peste 7. Potrivit datelor remise de Ministerul Educaţiei prin intermediul unui comunicat de presă remis marţi MEDIAFAX, cele mai ridicate procente de note între 7 şi 10 – ambele promoţii – s-au înregistrat în sectorul 6 al Capitalei (72,3%) şi în judeţul Prahova (58,5%). La polul opus se află judeţul Giurgiu, cu cel mai scăzut procent, 26,71% .
92 de candidaţi (0,47%) au obţinut nota 10, iar 9.072 de candidaţi (46,39%) au obţinut note între 7 şi 9,99. La polul opus, se află un număr de 12 candidaţi care au obţinut în cadrul examenului scris de titularizare nota 1.
Procentul notelor între 5,00 şi 7,00 este de 34,04%, iar cel al notelor sub 5 este 19,10. În 2018 procentul notelor între 5,00 şi 7,00 era de 33,73%, în timp ce, cel al notelor sub 5, 18,86%.
La proba scrisă din cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar s-au prezentat 23.572 de candidaţi. „În centrele de evaluare au fost notate 19.556 de lucrări, întrucât: 3.960 de candidaţi s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 24 de candidaţi au fost eliminaţi şi lucrările a 32 candidaţi au fost anulate din motive legate de nerespectarea metodologiei”, se arată în comunicat.
Contestaţiile se depun la sediile inspectoratelor şcolare judeţene marţi, 23 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21:00, şi miercuri, 24 iulie, până la ora 15:00.
Rezultatele finale se afişează la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site pe 30 iulie.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului.
Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată se realizează în şedinţe publice organizate de inspectoratele şcolare în data de 31 iulie.