O furtună de zăpadă loveşte New York-ul, restricţionând călătoriile înainte de Ziua Recunoştinţei
Guvernatorul statului New York, Kathy Hochul, a apelat la Garda Naţională, desfăşurând aproximativ 70 de membri pentru a ajuta la deszăpezirea în cele mai afectate zone din comitatul Erie, scrie Reuters.
Comitatul Erie, care a resimţit cea mai mare parte a ninsorilor, a înregistrat un total de 2 metri în Orchard Park, N.Y., locul unde se află terenul de joc al echipei NFL Buffalo Bills.
Rafalele au început să sufle dinspre Lacul Erie şi Lacul Ontario, producând prima furtună de zăpadă majoră a sezonului în regiune, cu mai mult de o lună înainte de începutul iernii.
Potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie, condiţiile ar putea persista până luni dimineaţă.
Aproape un metru şi jumătate de zăpadă a căzut pe Aeroportul Internaţional Buffalo Niagara, unde numeroase zboruri au fost anulate sâmbătă. Buffalo, al doilea oraş ca mărime din New York, a fost plasat din nou sub interdicţie de călătorie sâmbătă dimineaţa.
Buffalo a înregistrat un record zilnic de zăpadă de peste 40 de centimetri, depăşind recordul de 20 centimetri înregistrat într-o singură zi în 2014, a declarat sâmbătă Serviciul Naţional de Meteorologie.
Cel puţin două decese au fost raportate vineri. Executivul comitatului Erie, Mark Poloncarz, a declarat într-un tweet că doi rezidenţi au murit în urma unor aparente atacuri de cord în timp ce curăţau zăpada cu lopata.
Oficialii comitatului au avertizat oamenii să lase drum liber echipelor de deszăpezire.
Serviciul Naţional de Meteorologie al SUA prognozează că zăpada va ajunge până la 35 de centimetri în comitatele Chautaqua şi Cattaraugus în noaptea de sâmbătă spre duminică şi până la 60 de centimetri în comitatele Oswego şi Lewis începând de duminică dimineaţa.