O grefieră de la Judecătoria Braşov, cercetată după ce a încercat să angajeze fictiv o studentă

O grefieră de la Judecătoria Braşov este cercetată penal pentru fals şi posibil trafic de influenţă după ce a încercat să angajeze fictiv o studentă la Drept, de la care a primit câteva sute de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
61 afișări

Daniela Dimean, grefieră la Judecătoria Braşov din anul 1999, a încercat să angajeze o studentă la Drept pe postul de grefieră la instituţia unde lucra. Astfel, femeia i-a dat studentei, contra cost, un document cu mai multe semnături false în care specifica faptul că studenta este angajată.

Potrivit unor surse judiciare, documentul pe care l-a primit studenta era fals, "de a cărui autenticitate s-ar fi putut îndoi şi un elev de clasa a XII-a".

Cea care a sesizat neregula a fost chiar studenta, după ce a mers să se intereseze de postul său şi i s-a răspuns că nu figurează nicăieri.

Acest fapt a fost luat în vizor de conducerea Judecătoriei Braşov care a sesizat Curtea de Apel.

"Persoana în cauză este cercetată penal pentru fals şi posibil trafic de influenţă. Dosarul a fost trimis spre instrumentare către Parchetul Tribunalului Braşov", a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Braşov, Silviu Barbu.

În faţa anchetatorilor, studenta a dat o serie de declaraţii contradictorii, mai ales în ceea ce priveşte suma pe care i-ar fi dat-o grefierei în schimbul postului, însă este vorba de câteva sute de euro.

În urma incidentului, Daniela Dimean şi-a dat demisia, săptămâna trecută, demisie acceptată de conducerea instanţei.

"S-a luat act de cererea de demisie în 13 mai, demisie care a fost acceptată imediat", a spus purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Braşov, Anda Sânpetru.

Deşi dosarul nu are caracter public, oficialul Judecătoriei a spus că "infracţiunea nu are legătură cu serviciul grefierei, cu vreun dosar la care a lucrat".

Un alt aspect cuprins în dosarul grefierei este CV-ul acesteia postat pe internet, în care Daniela Dimean îşi prezintă o carieră impresionantă la catedra mai multor universităţi din Braşov, Bucureşti şi din străinătate, dar şi numeroase cărţi de lingvistică pe care le-ar fi scris. Potrivit CV-ului, din 2006 şi până în prezent, a devenit profesor universitar la Catedra de Limba română a Facultăţii de Litere din Braşov şi lector universitar la Catedra de Studii Europene - Facultatea de Litere Bucureşti. În acelaşi timp ea se prezintă ca cercetător-colaborator la Institutul de Lingvistică "I. Iordan - Al. Rosetti" (Bucureşti).

"Autenticitatea acestui CV impresionant nu are legătură cu realitatea. Singurul lucru adevărat este faptul că a absolvit Facultatea de Litere. Noi am făcut o adresă la Universitatea Transilvania Braşov pentru a ne specifica dacă funcţiile pe care şi le atribuie au concordanţă cu realitatea. Până în prezent nu am primit vreun răspuns de la Universitate", a mai spus purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Braşov, Silviu Barbu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici