- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
O grevă generală a profesorilor? Peste 67 la sută dintre angajaţii din educaţie suţin o astfel de măsură
Peste 67 la sută dintre angajaţii din educaţie susţin declanşarea grevei generale, începând cu 10 ianuarie 2022, conform unui chestionar realizat de Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET“, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater“.
O grevă generală a profesorilor? Peste 67 la sută dintre angajaţii din educaţie suţin o astfel de măsură
Chestionarul, realizat în perioada 13-21 decembrie în rândul angajaţilor din învăţământ, pentru a vedea percepţia acestora privind decizia Guvernului de a îngheţa salariile în 2022 , a mai indicat că 77,8% dintre repondenţi sunt de acord cu „prorogarea“ încheierii situaţiei şcolare pe semestrul I, iar 40,8% dintre repondenţi se gândesc să-şi schimbe locul de muncă şi să se angajeze în alt domeniu.
Miercuri, între orele 13.00 şi 15.00 are loc ultima pichetare a Guvernului din acest an, urmând ca unele sindicate judeţene să continue şi mâine, 23 decembrie, pichetarea Prefecturilor, precizează comunicatul sindicatelor din educaţie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
„În funcţie de rezultatele referendumului (prin care membrii de sindicat vor decide modalitatea de acţiune), precum şi de discuţiile pe care le vom avea cu Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă (dacă întâlnirea va avea loc, aşa cum ne-a promis domnul Marian Neacşu, secretar general al Guvernului), vom decide formele de protest de la începutul anului viitor”, arată comunicatul.
Personalul didactic trebuia să beneficieze de salariile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu luna septembrie 2020. Însă, Guvernele României au decis prorogarea acordării tranşelor de majorări salariale cuvenite de la 1 septembrie 2020, astfel încât, în prezent, personalul didactic se află în situaţia în care nu a mai beneficiat de nicio majorare salarială din luna ianuarie 2020 – dată la care i s-a acordat cea de-a doua tranşă de 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018, iar din ianuarie 2020 şi până în prezent, inflaţia a ajuns la aproximativ 11%! Subliniem că majorarea salarială pe care Guvernul este dispus să o acorde în anul 2022 ar fi de aproximativ 65 de lei, ceea ce este umilitor!”, mai arată sindicatele.
Peste 30.000 de salariaţi din categoria personalului nedidactic din învăţământ beneficiază de salariul minim brut pe ţară garantat în plată, deşi, de la data declarării pandemiei COVID-19, aceşti salariaţi au desfăşurat şi alte tipuri de activităţi ce nu au legătură cu cele specifice postului deţinut. În acelaşi timp, personalul din învăţământ este singura categorie de bugetari care nu beneficiază de sporuri pentru condiţii de muncă, deoarece în ultimii ani politica guvernamentală în domeniul salarizării a fost aceea a plafonării cuantumului sporurilor la nivelul anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO