O infirmieră şi doi pacienţi au fost răniţi de un bărbat într-un spital din Capitală / Directorul medical al Spitalului „Alexandru Obregia”: Agresorul infirmierei, internat nonvoluntar
Incidentul a avut loc sâmbătă dimineaţa la Spitalul Bagadasar Arseni.
Agresorul, un bărbat în vârstă de 43 de ani, şi-a atacat colegul de salon şi apoi infirmiera care a intervenit să îl liniştească.
Pe femeie a lovit-o în mână, după care pacientul violent a ieşit pe hol.
Aici a mai atacat un alt pacient care a încercat să îl oprească, spun reprezentanţii Spitalului Bagdasar-Arseni.
Ulterior, bărbatul a fost imobilizat şi transportat la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Alexandru Obregia” din Capitală. Cele trei persoane atacate nu au suferit răni grave, au declarat sursele judiciare.
Cazul este cercetat de Serviciul Omoruri din cadrul Poliţiei Române, urmând să se stabilească ce măsuri vor fi luate împotriva bărbatului.
Bărbatul care a rănit o infirmieră şi doi pacienţi la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală a fost internat nonvoluntar la Spitalul Clinic de Psihiatrie, acesta rămând sub supravegherea medicilor de gardă, potrivit directorului medical al Spitalului „Alexandru Obregia”, Adela Ciobanu.
Un pacient, în vârstă de 43 de ani, a fost prezentat de către Poliţia Capitalei, de la Spitalul „Bagdasar-Arseni”, la Camera de Gardă a Spitalului Clinic de Psihiatrie Alexandru Obregia în jurul orei 10.00, potrivit directorului medical al Spitalului „Alexandru Obregia”, Adela Ciobanu. Aceasta a precizat, pentru MEDIAFAX, că s-a decis internarea nonvoluntară a bărbatului, agresorul rămânând sub supravegherea medicilor de gardă.
El va fi evaluat de o comisie de diagnostic şi tratament, dar şi de comisia de internare nonvoluntară, medicii urmând să stabilească dacă va fi necesară internarea bărbatului în una din secţiile unităţii sanitare.