O intersecţie din Capitală ar putea fi denumită Alexandru Pesamosca. Proiectul, analizat de Primărie

  • Intersecţia vizată se află între străzile Niţu Vasile, Emil Racoviţă şi Bulevardul Alexandru Obregia.
  • Zona este în apropierea Spitalului „Marie Curie”, locul unde medicul a profesat timp de 60 de ani.
  • Din anul 1984, profesorul Pesamosca nu a mai ieşit din Spitalul de Copii „Marie Curie”.
Urmărește
897 afișări
Imaginea articolului O intersecţie din Capitală ar putea fi denumită Alexandru Pesamosca. Proiectul, analizat de Primărie

O intersecţie din Capitală ar putea fi denumită Alexandru Pesamosca. Proiectul, analizat de Primărie

O intersecţie din Capitală, apropiată de Spitalul „Marie Curie”, ar putea purta numele „Piaţa Alexandru Pesamosca”, conform unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei de vineri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

În cadrul aceleiaşi şedinţe se va discuta şi proiectul prin care se propune acordarea post-mortem a Titlului de Excelenţă prof. univ. dr. Alexandru Pesamosca.

Intersecţia vizată se află între străzile Niţu Vasile, Emil Racoviţă şi Bulevardul Alexandru Obregia. De altfel, zona este în apropierea Spitalului „Marie Curie”, locul unde medicul a profesat timp de 60 de ani.

„Doctorul Alexandru Pesamosca şi-a dedicat întreaga carieră copiilor, operând nu mai puţin de 50.000 de copii cu malformaţii grave, pe lângă alte zeci de mii de copii trataţi şi vindecaţi pentru alte probleme de sănătate. Ca mentor al generaţiei actuale de chirurgi şi ortopezi pediatri şi pentru toate realizările obţinute, Asociaţia Română a Traumatologilor şi Ortopezilor Pediatri i-a conferit, în anul 2009, cel mai înalt titlu ştiinţific: Medic emerit pentru contribuţii aduse la dezvoltarea chirurgiei şi ortopediei pediatrice. A operat nenumărate cazuri extrem de complicate, unele în premieră mondială, a avut pacienţi cu maladii complexe atât din ţară, cât şi din străinătate, iar graţie talentului său profesional excepţional a fost solicitat să realizeze şi operaţii în clinici din Franţa, Italia, Republica Moldova, China”, se arată în proiectul ce va fi analizat, vineri, de Municipalitate.

Profesorul Pesamosca, deşi un titan al medicinei româneşti, a fost scos la pensie forţat. În momentul în care a murit, în 2011, el era de câţiva ani imobilizat la pat. Din anul 1984, profesorul Pesamosca nu a mai ieşit din Spitalul de Copii „Marie Curie”. Cum nu a avut niciodată timp să se ocupe de el şi să-şi ia o casă, profesorul a fost lăsat să stea în spital.

El a muncit 60 de ani în Spitalul Budimex, ajutând zeci de mii de copii în stare foarte gravă să ducă o viaţă normală.

Alexandu Pesamosca s-a născut în 14 martie 1930, la Constanţa, unde a urmat şcoala primară şi Liceul „Mircea cel Bătrân”. A absolvit Facultatea de Medicină Generală la Bucureşti în anul 1954 şi a fost repartizat la Niculeşti-Jianu, un sat de lângă Feteşti, unde a profesat timp de 3 ani (1954-1957). A profesat ca chirurg pediatru la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” şi apoi la Budimex.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici