- Home
- Social
- DEVA, (15.10.2018, 16:37)
- Departamentul Corespondenţi
O învăţătoare atrage atenţia: Poezia „Balada unui greier mic”, de Topîrceanu, a fost „masacrată” în manualul de clasa a doua | FOTO
Poezia „Balada unui greier mic”, de George Topîrceanu, din manualul de clasa a doua, a fost modificată, atrage atenţia o învăţătoare de la un colegiu din Petroşani, care a scris pe facebook că nu le poate cere elevilor să memoreze varianta „masacrată”.
![Imaginea articolului O învăţătoare atrage atenţia: Poezia „Balada unui greier mic”, de Topîrceanu, a fost „masacrată” în manualul de clasa a doua | FOTO](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1688/17557455/1/la-scoala-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=560)
O învăţătoare atrage atenţia: Poezia „Balada unui greier mic”, de Topârceanu, a fost modificată în manualul de clasa a doua
Învăţătoarea Petronela Vali Slavu, de la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida”, din Petroşani, a scris, pe facebook, revoltată că în manualul de clasa a doua, după care trebuia să predea la ore, poezia „Balada unui greier mic”, de George Topîrceanu , este o variantă „masacrată”.
„Asemeni greieraşului din poezie, şi eu sunt necăjită! Cine le-a dat dreptul autoarelor manualului să modifice versurile lui Topârceanu? Cum să le cer elevilor mei să memoreze varianta masacrată? Mai ales finalul sună ca naiba”, a scris Petronela-Vali Slavu, pe facebook.
Aceasta a pus şi varianta corectă a poeziei: „Cri-cri-cri, / Toamnă gri, / Nu credeam că o să vii / Înainte de Crăciun, / Că puteam să mai adun / O grăunţă cât de mică, / Să nu cer de împrumut / La vecina mea furnică, / Cri-cri-cri, / Toamnă gri, / Sunt tare mic şi necăjit!”, este varianta din manual.
Cea din manual este: „Cri-cri-cri, / Toamnă gri, / Nu credeam c-o să mai vii / Înainte de Crăciun, / Că puteam şi eu s-adun / O grăunţă cât de mică, / Ca să nu cer împrumut / La vecina mea furnică, / Fi'ndcă nu-mi dă niciodată, / Şi-apoi umple lumea toată / Că m-am dus şi i-am cerut... / Dar de-acuş, / Zise el cu glas sfârşit / Ridicând un picioruş, / Dar de-acuş s-a isprăvit... / Cri-cri-cri, / Toamnă gri, / Tare-s mic şi necăjit!”, este varianta corectă.
Cadrul didactic a povestit şi cum a rezvolvat problema variantei „schilodite”.
„Problema de astăzi am rezolvat-o aşa: am scos la imprimantă varianta „de”, nu „după” Topârceanu şi elevii au lipit-o peste varianta schilodită de nişte minţi înguste”.
Postarea învăţătoarei a fost distribuită de peste două de ori, iar zeci de persoane au comentat.
„Petronela dragă, mare-i grădina! Fă ce trebuie! Aşa încât să nu se zvârcolească Topîrceanu în mormânt. De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere”, a scris o femeie.
Alta spune că este „Chiar penibil! Cu atât mai mult cu cât ei o ştiu din grădiniţă”.
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21328/22678659/6/7-dji-0538-hdr.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1688/17557434/1/7429323-mediafax-foto-alexandru-dobre.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1739698513.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=17557455&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe