- Home
- Social
- (12.12.2022, 10:31)
- Daniel Contescu
„O mare descoperire ştiinţifică”: Fuziunea nucleară, visul oamenilor de mai bine de 5 decenii, este pe cale să devină realitate
O conferinţă de presă mult-aşteptată va avea loc mâine în Statele Unite, ocazie cu care se va anunţa „punctul de cotitură”.
Urmărește
9009 afișări
Fuziunea nucleară, visul oamenilor de ştiinţă, este pe cale să devină realitate în Statele Unite
„Revoluţie în fuziunea nucleară”, este ceea ce Statele Unite sunt pe cale să anunţe, într-o conferinţă de presă mult-aşteptată programată pentru mâine, marţi, 13 ianuarie, de Departamentul pentru Energie al SUA.
Fuziunea nucleară apare ca posibilă soluţie la crizele energetice şi climatice, subiectul devenind deschiderea multor site-ul, începând cu Washington Post, apropiat de Casa Albă.
Deosebirea faţă de fisiune
Două elemente sunt sigure: pentru prima dată în istoria acestor experimente, o reacţie de fuziune ar fi produs mai multă energie decât cea folosită pentru declanşarea ei. În al doilea rând: descoperirea a avut loc la National Ignition Facility, găzduit în Laboratorul Naţional Lawrence Livermore, California.
Pentru Washington Post, unii experţi au confirmat progresele, în spatele anonimatului. Tăcerea este riguros menţinută, aşteptându-se ca mâine, secretarul pentru Energie, Jennifer Granholm, să dezvăluie lumii „o mare descoperire ştiinţifică”.
Fuziunea nucleară (cea care alimentează Soarele şi produce energie din fuziunea a doi atomi de hidrogen, generând unul de hidrogen) este visul oamenilor de ştiinţă de peste 50 de ani.
Spre deosebire de fisiune, nu creează radioactivitate sau deşeuri, nu are nevoie de combustibili rari şi utilizabili pentru a construi bombe atomice (hidrogenul se obţine uşor din apă).
Este energie alternativă
Criza preţului gazelor şi spectrul unei întreruperi a aprovizionării din Rusia au determinat Uniunea Europeană să acorde mult mai multă atenţie decât de obicei securităţii energetice şi, în consecinţă, să reevalueze o sursă adesea considerată controversată: energia nucleară.
Luna trecută, Parlamentul European a aprobat includerea sa în „taxonomie” – lista activităţilor economice durabile propusă de Comisie – în timp ce unele state membre, precum Germania şi Belgia, revizuiesc planurile de dezafectare a centralelor.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 10:20
Mai mulţi sportivi s-ar fi aflat printre pasagerii avionului prăbuşit la Washington
-
astăzi, 10:06
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1072. Putin creează condiţii pentru a încălca orice viitor acord de pace cu Ucraina / Un atac cu dronă a lovit un bloc din regiunea Sumy, a ucis două persoane şi a rănit alte nouă / Rusia a pierdut 835.940 de militari în Ucraina din 24 februarie 2022