O maşină de lux, furată din Marea Britanie, a fost descoperită în România. FOTO
Un autoturism semnalat ca fiind furat din Marea Britanie a fost depistat de poliţiştii de frontieră din Galaţi. Este vorba despre un autoturism marca Jaguar.
„Poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi – I.T.P.F. Iaşi au depistat pe raza localităţii Independenţa, judeţul Galaţi, un autoturism marca Jaguar, an de fabricaţie 2016, ce aparţinea unei femei, cetăţean român, în vârstă de 41 de ani. Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului în cauză, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind furat, semnalare introdusă de autorităţile din Marea Britanie. Cu privire la aspectele constatate, persoana în cauză a declarat că a achiziţionat autoturismul în sistem leasing de la o societate de profil din Marea Britanie şi nu a mai achitat ratele aferente”, au anunţat reprezentanţii Poliţiei de Frontieră.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere, iar autoturismul, în valoare de aproximativ 147.800 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.