Prima pagină » Social » Accident grav în Harghita: O femeie şi doi copii ai ei au murit, iar alte două persoane sunt rănite

Accident grav în Harghita: O femeie şi doi copii ai ei au murit, iar alte două persoane sunt rănite

O femeie şi cei doi copii ai ei, de 2, respectiv 1 an, au murit, iar alte 2 persoane au fost rănite, joi seara, în urma unui accident rutier produs pe DN12, între Gheorgheni şi Miercurea Ciuc, după ce un autoturism a derapat şi a fost lovit de o altă maşină.
Accident grav în Harghita: O femeie şi doi copii ai ei au murit, iar alte două persoane sunt rănite
Dragos Suciu
25 ian. 2018, 20:55, Social

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că accidentul s-a produs după ce o maşină, în care se afla o familie cu doi copii, a derapat şi a ajuns pe sensul opus de mers, fiind lovită în partea laterală stânga de o altă maşină.

Potrivit lui Gheorghe Filip, în urma impactului o femeie de 30 de ani şi un copil de doi ani au murit, iar celălalt copil, de 1 an, era resuscitat.

Victimele erau în maşina care a derapat.

Ulterior, ISU Harghita a informat că a murit şi copilaşul de 1 an.

Tatăl celor doi copii a fost rănit şi este transportat la spital.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Alina Ciobotariu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că şoferul maşinii care a lovit autoturismul ce a derapat este în stare de şoc, fiind preluat de medici şi transportat la spital. Acesta prezintă şi traumatisme.

Accidentul s-a produs pe DN12 (E578), între Gheorgheni – Miercurea Ciuc, iar traficul a fost oprit pe ambele sensuri între localităţile Izvoru Mureşului şi Sândominic până la finalizarea cercetărilor.