UPDATE: Pompierii băcăuani anunţă că, în urma impactului, au rezultat patru victime, pentru care s-a declarat decesul. Este vorba despre doi minori şi doi adulţi.
Cazul a rămas în atenţia poliţiei, care va stabili împrejurările care au condus la producerea evenimentului.
ŞTIREA INIŢIALĂ: Potrivit informaţiilor transmise de purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan, trenul IR 1754, care circula în relaţia Suceava – Bucureşti Nord, a surprins şi lovit un autoturism aflat pe trecerea la nivel cu calea ferată, dotată cu semnalizare automată (SAT).
În urma impactului, sunt patru victime.
Trenul IR 1754 a oprit în apropierea locului accidentului. Circulaţia feroviară între Hm Odorhei şi Hm Sascut este închisă pe ambele fire, traficul urmând a fi reluat după finalizarea demersurilor organelor abilitate.
„Menţionez faptul că semnalizarea automată de la trecerea la nivel cu calea ferată funcţiona în condiţii normale, iar următorul tren care este programat să tranziteze zona respectivă este IR 1543, în jurul orei 17.00. În acest moment circulaţia feroviară între Hm Odorhei şi Hm Sascut este închisă pe ambele fire, traficul urmând a fi reluat după finalizarea demersurilor organelor abilitate”, a adăugat Oana Brânzan.