O navă a pierdut tractoare şi cherestea în mare, din cauza valurilor mari – VIDEO
Potrivit Căpităniei Zonale Constanţa, vineri, în momentul în care nava Aurelia M – pavilion Republica Moldova a ajuns în rada exterioară a Portului Constanţa, din cauza vremii nefavorabile, în condiţii de vânt puternic şi valuri mari, s-a înclinat prea tare într-un bord şi 81 de tractoare uzate, precum şi aproximativ 400 de tone de cherestea, s-au desprins din legături şi au căzut în apele mării.
Imediat, comandantul a luat măsura de a ancora nava şi a verificat dacă vreunul dintre marinari a fost rănit sau a căzut şi el peste bord, precum şi etanşeitatea vasului.
După ce s-a stabilit că în urma incidentului niciunul dintre cei 12 membri de echipaj aflaţi la bord nu a fost rănit şi nici nava nu a suferit avarii, comandantul a cerut ajutorul Căpităniei, care a trimis în sprijinul acestuia un remorcher.
Aurelia M a fost tractată în rada interioară a portului, iar inspectorii Căpităniei Zonale Constanţa au deschis o anchetă pentru a stabili cine se face vinovat de producerea incidentului, din primele cercetări reieşind că marfa de la bord nu ar fi fost amarată corespunzător.
Reprezentanţii Căpităniei Zonale Constanţa au mai precizat că vasul îşi va putea relua în curând voiajul, după ce va amara din nou marfa la bord, iar nava va fi reinspectată.
http://stirileprotv.ro/bin/player/embed.php/60410020