„A eşuat în timp ce naviga nava maritimă Leon 1 pavilion Togo, încărcată cu 5000 de tone de minereu de fier şi se deplasa în amonte pe canalul Sulina spre Portul Galaţi. A eşuat la malul drept al canalului Sulina la mila 31+700 Nu au fost semnalate victime, nici poluare, semnalul navigabil nu a fost afectat”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Petrică Rade, purtătorul de cuvânt al Căpităniei Zonale Tulcea.
Iniţial nava a încercat dezeşuarea prin mijloace proprii, iar apoi a reuşit dezeşuarea cu ajutorul unui remorcher trimis în zonă, respectiv remorcherul Farul.
Nava a eşuat în jurul orei 10.10, la 12.28 nava a fost dezeşuată, iar la 13.41 ea şi-a continuat marşul amonte cu mijloace proprii, cu asistenţa remorcherului Farul.
„A fost ancorat în rada portului Tulcea de la mila marină 36, unde a fost reţinută de Căpitănia Zonală Tulcea pentru cercetări şi inspecţii de clasă, reconfirmarea clasei având în vedere această eşuare”, a mai spus sursa citată.