O nouă piaţă va fi amenajată în Bucureşti. Îi este dedicată fostului preşedinte american Ronald Regan
„Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat atribuirea denumirii de `Piaţa Ronald Reagan` spaţiului public aflat la intersecţia dintre Piaţa Victoriei cu strada Paris şi strada Duiliu Zamfirescu, din Sectorul 1 al Capitalei. Proiectul a fost aprobat cu 38 de voturi pentru, o abţinere şi un vot împotrivă”, se precizează într-un comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti.
„În semn de omagiu pentru contribuţia decisivă la căderea regimurilor comuniste din Europa a preşedintelui american Ronald Reagan, propunem Consiliului General să fie de acord ca numele acestuia să fie purtat de o piaţetă din Capitală. În această locaţie va fi amplasată ulterior şi o statuie a celui de-al 40-lea preşedinte american”, a declarat Gabriela Firea.