Gabriela Atanasov, blogger şi creatoarea brandului Sweet Paprika – invitată în emisiunea ,,Ochii pe mine!”, cu Vlad Craioveanu, chiar în ziua de Dragobete (n.r. 24 februarie 2021) – vorbeşte despre povestea de iubire – desprinsă parcă dintr-un roman de dragoste – dintre ea şi soţul său Patrick, dar şi despre inspiraţie, modă, muzică, într-o lume în care poveştile prind viaţă atunci când ai curajul să le spui cu şi din suflet.
Cum este Gabriela Atanasov, femeia din spatele brandului ,,Sweet Paprika”?
,,Gabriela Atanasov este o visătoare şi este o moldoveancă. Eu menţionez foarte des originile, pentru că eu cred că în spatele acestui cuvânt se ascunde o istorie foarte mare şi o istorie despre ambiţie, într-o lume în care se pun foarte multe piedici, fără niciun motiv. De fiecare dată, mi-am dat seama că atunci când vrei să faci un lucru şi el are şanse să fie bun sau să ajungă la sufletul oamenilor, mai întâi o să ţi se spună nu”, conchide creatoarea de conţinut.
Gabriala Atanasov îţi dezvăluie cum a luat naştere brandul ,,Sweet Paprika” şi care este povestea din spatele celor două cuvinte? Să fie ,,de vină” tot iubirea?
,,Sweet Paprika e despre o dualitate foarte mare, un contrast foarte mare între a fi dulce şi iute. De fost, este o metaforă pentru iubire pe care eu am scris-o în clasa a-XII-a la literatură engleză şi trebuia să scriem poezie despre iubire, dar doar din imagini.”
G. Atanasov, despre iubire: ,,Eu sunt totul sau nimic, îţi spun sincer!”
Femeia din spatele brandului ,,Sweet Paprika” îţi spune ce înseamnă pentru ea iubirea, dar şi cum iubeşte când iubeşte. Povestea de iubire cu soţul ei Patrick este una desprinsă parcă din romanele de dragoste. L-a cunoscut pe vremea când avea 16 ani şi după împărcări şi despărţiri, dragostea lor s-a dovedit a fi mai puternică. S-au căsătorit şi acum au împreună doi copii.
,,Eu ori iubesc, ori nu iubesc. Nu sunt pe sistemul “decât deloc, mai bine ceva acolo sau fă Rai din cei ai”. Eu sunt totul sau nimic, îţi spun sincer. Nu îmi place să mă amăgesc că n-am timp de pierdut. Ori eşti tot aici pentru mine şi eu pentru tine, ori nu are sens.”
G. Atanasov: ,,Şi ştii ce e cele mai interesant? Eu nu uit iubirile mele”
,,Iubesc fără limite. Eu când iubesc, iubesc până la capăt. Şi ştii ce e cele mai interesant? Eu nu uit iubirile mele. Chiar şi în urma unei despărţiri eu nu consider că am deziubit acel om sau nu-l mai iubesc în niciun fel. Relaţia trecută continuă undeva într-un univers paralel în filmul ei, chiar dacă drumurile a doi oameni se despart. Poate este un lucru nepotrivit, dare u chiar iubesc oamenii până la capăt.”
G. Atanasov, despre motivul pentru care s-a apucat de muzică: ,,Iubesc foarte mult poezia şi îmi place să transform poezia în muzică”
Invitata lui Vlad Craioveanu mărturiseşte că 2020 a fost un an i-a schimbat priorităţile. Pentru Gabriela Atanasov a fost anul în care a mai avut curajul să-şi împlinească un vis care nu-I dădea pace de multă vreme: acela de a cânta!
,,Cânt pentru visători, când pentru cei în care mă oglindesc. De altfel, primul cântec pe care l-am lansat acum se numeşte ,,Doi visători”. Îmi place să cred că cred că sunt mulţi oameni care nu se regăsesc în cee ace se impune în tipare, la radio, la tv, în scandal, în acele versuri goale. Eu iubesc foarte mult poezia şi îmi place să transform poezia în muzică. Nu-mi place ce văd în jur! Da-ul vine dintr-un nu! Simt că am foarte multe de spus şi că tot eu mi-am pus piedici”, conchide Gabriela Atanasov.
G. Atanasov: ,,Într-o lume a virtualului, cred că oamenii vor preţui cel mai mult adevărul”
Creatoarea de conţinut mărturiseşte că tot ceea ce a făcut până acum – de la implicarea în social media până la colecţiile vestimentare pe care le-a lansat – se bazează pe sinceritate. Toate sunt o parte din ea, sunt adevărate, pentru că nu îţi doreşte să facă rabat de la calitate pentru a ,,da bine” în online.
,,Într-o lume a virtualului, cred că oamenii vor preţui cel mai mult adevărul la un moment dat. Mi se pare foarte trist şi foarte nociv să construieşti în jurul tău doar o imagine perfectă. Am vorbit despre asta de multe ori, am ţinut workshop-uri pe tema asta. Eu vreau să mă oglindesc în oamenii care mă urmăresc.”
G. Atanasov: ,,Mi se pare foarte greu pentru un om să îşi inventeze altă viaţă pe lângă cea pe care o are”
„Cred că nu ai cum să fidelizezi un om cu minciună. Mi se pare foarte greu pentru un om să stea şi să îşi inventeze altă viaţă pe lângă cea pe care o are. (…) Eu niciodată n-am făcut lucrurile cu orice preţ, decât dacă este exact ceea ce sunt eu, ceea ce gândesc şi ceea ce ştiu că am de oferit.”