- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
O pacientă de la secţia de psihiatrie a SCJU Constanţa a murit înecată în Lacul Siutghiol
O femeie internată în secţia de psihiatrie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa a murit, sâmbătă după-amiază, după ce a intrat în Lacul Siutghiol şi s-a înecat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Constanţa, poliţiştii Secţiei 2 au fost sesizaţi sâmbătă, în jurul orei 17.45, că o femeie în vârstă de 39 de ani, internată în secţia de psihiatrie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) a dispărut din unitatea medicală.
Ulterior, oamenii legii au găsit trupul femeii în Lacul Siutghiol, aflat în apropierea secţie medicale. Femeia se dezbrăcase de haine şi le lăsase pe malul lacului înainte de a intra în apă.
Poliţiştii nu au stabilit dacă femeia a vrut să se sinucidă sau să facă o baie şi şi-a pierdut viaţa pentru că nu a putut înota.
În urma necropsiei, medicii legişti au stabilit că pacienta, care suferea de afecţiuni psihice de mai mulţi ani, a murit înecată.
Secţia de psihiatrie este secţie exterioară a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa şi se află în cartierul Palazu Mare, la ieşirea din municipiul Constanţa către localitatea Ovidiu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Alegerile prezidenţiale au fost contestate la CCR. Se cere anularea primului tur
-
Ministrul Economiei, despre şedinţa CSAT: Dacă este convocată, este necesară
-
BREAKING NEWS Vize SUA. Rata de refuz a vizelor a scăzut la 2,61%, sub pragul impus în programul Visa Wiever / "Congresului SUA va comunica oficial că România este calificată în program”
-
Pot fi repetate alegerile prezidenţiale? Fost preşedinte CCR: Da!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO