O persoană a murit, iar alte două au fost rănite într-un accident, în Harghita

Publicat: 24 12. 2010, 13:59
Actualizat: 06 11. 2012, 20:00

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Harghita, Gheorghe Filip, a declarat că, vineri dimineaţă, şoferul unei maşini care se deplasa din Sândominic către oraşul Bălan, pe DJ 125, nu a adaptat viteza la carosabilul acoperit cu polei, a pierdut controlul volanului, iar autoturismul s-a izbit de un cap de pod.

În urma impactului puternic, o persoană aflată în maşină a murit, iar soţia şoferului, precum şi un alt pasager, au fost răniţi uşor, fără să fie necesară internarea acestora.

Conducătorul auto vinovat de producerea accidentului a scăpat nevătămat, dar pe numele lui poliţiştii au întocmit documentele premergătoare dosarului de urmărire penală pentru ucidere din culpă.