O persoană a murit, iar alte trei, între care un copil, au fost rănite într-un accident la Eforie

Un bărbat a murit, iar alte trei persoane, între care şi un copil în vârstă de cinci ani, au fost rănite într-un accident rutier produs, marţi, între staţiunile Eforie Sud şi Eforie Nord, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
6 afișări

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, accidentul s-a produs în jurul orei 11.30, după ce un bărbat în vârstă de 65 de ani, din Buzău, care conducea un autoturism Dacia 1310 pe DN 39, dinspre Constanţa spre Mangalia, a încercat să întoarcă maşina, pe linia continuă.

Manevra a fost executată de pe prima bandă de mers, fără ca şoferul să se asigure, autoturismul fiind lovit violent de un Fiat condus de un bărbat de 50 de ani, care se deplasa în acelaşi sens de mers, dar pe banda a doua a drumului.

În urma impactului, şoferul autoturismului Dacia a murit pe loc, iar soţia acestuia, aflată pe scaunul din dreapta faţă, a fost rănită grav. În autoturismul Dacia se afla şi nepotul celor doi, în vârstă de cinci ani, care a scăpat însă cu răni uşoare. De asemenea, a fost rănită uşor şi o femeie de 41 de ani aflată pe scaunul din dreapta faţă în autoturismul Fiat. Toţi cei trei răniţi au fost transportaţi la Spitralul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

În urma accidentului, autoturismul de Buzău s-a răsturnat, iar timp de aproape o oră traficul în zonă s-a desfăşurat cu dificultate, pe un singur sens de mers.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici