Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Timiş, Mirela Drăghicioiu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că accidentul s-a produs pe şoseaua Timişoara – Buziaş, după ce şoferul unui microbuz care circula spre Buziaş a făcut o depăşire neregulamentară, iar odată ajuns pe contrasens microbuzul a izbit în plin un camion care circula regulamentar.
În urma accidentului, şoferul microbuzului a murit pe loc, iar pasagerul din dreapta a fost grav rănit, fiind transportat la spital.
Microbuzul era de transport marfă, iar în acesta se aflau doar şoferul şi un pasager.
Din cauza accidentului, circulaţia a fost blocată timp de aproximativ 30 de minute.