Ambele maşini implicate au fost găsite pe acelaşi sens de mers.
”Cele două maşini au fost găsite de poliţiştii sosiţi la faţa locului pe acelaşi sens de mers şi, din primele cercetări, se pare că unul dintre şoferi, un bărbat de 47 de ani, a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu o altă maşină, condusă de un bărbat de 67 de ani. În urma impactului, bărbatul de 67 de ani a decedat. La testarea cu aparatul etilotest s-a stabilit că bărbatul de 47 de ani avea o alcoolemie de 1,40 la mie şi a fost condus la spital pentru prelevarea de probe biologice”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Gabriela Costin.
O femeie în vârstă de 58 de ani care se afla în maşina distrusă a supravieţuit, dar a fost rănită şi transportată la Spitalul de Urgenţă din Galaţi.
”Accidentul a avut loc în localitatea Movileni, comuna Şendreni. La faţa locului au ajuns echipaje de la descarcerare şi SMURD tip C. Două persoane au fost descarcerate, o persoană a decedat, a doua a fost transportată la spitalul din Galaţi, este vorba despre o femeie, era conştientă”, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă.
Poliţiştii fac cercetări la faţa locului pentru a afla cum s-a produs accidentul.
Traficul rutier pe DN25 a fost blocat zeci de minute.
La operaţiunea de salvare au participat şi specialiştii Centrului de Formare Paramedici care însoţeau o caravană SMURD de la Tecuci la Galaţi.