O primărie din judeţul Arad a fost amendată pentru că a tăiat copaci ca să costruiască o parcare

Publicat: 02 02. 2021, 10:50
Actualizat: 02 02. 2021, 10:52

Incidentul s-a produs în localitatea Şiştarovăţ. Garda de Mediu a primit o reclamaţie potrivit căreia din faţa sediului primăriei au fost tăiaţi şase arbori pentru a se construi o parcare.

Comisarii au constatat că nu au fost respectate pevederile legale şi au decis să amendeze primăria. De asemenea, primăria este obligată să planteze opt copaci în faţa sediului.

„Astfel că deşi exista HCL 65/27.11.2020 a Consiliului local Şiştarovăţ în care se aprobă realizarea lucrărilor Parcare sediu Primărie, s-a trecut la realizarea acestora fără a fi îndeplinite cerinţele Legii 24 din 2007-privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor.S-a aplicat sancţiunea prevăzută în Legea 24/2007, respectiv amendă de 5.000 lei, iar ca măsură compensatorie plantarea a unui număr de 8 arbori pe domeniul public din faţa sediului Primăriei Şiştarovăţ”, au anunţat reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu-Comisariatul Judeţean Arad.