- Home
- Social
- (06.02.2024, 17:13)
- Iulian Moşneagu
O replică a statuii împăratului Constantin cel Mare a fost creată cu ajutorul tehnologiei 3D
- Împăratul Constantin cel Mare, conducătorul din secolul al IV-lea, a cărui adoptare a creştinismului a contribuit la răspândirea credinţei creştine în Imperiul Roman, are acum o statuie reconstruită, pe măsura rolului său în istorie.
- Replica a fost creată cu ajutorul tehnologiei de modelare 3D pornind de la scanări ale celor nouă părţi care au rămas din statuia originală.

Sursă foto: Hepta/Mediafax Foto
Vizitatorii Muzeelor Capitoline din Roma pot admira, începând de marţi, o reconstrucţie în mărime naturală a Colosului lui Constantin, bazată pe puţinele piese rămase din statuia originală, care datează din secolul al IV-lea d.Hr, informează agenţia ANSA.
Reconstituirea statuii marelui împărat roman (306-337 d.Hr.), care măsoară 13 metri înălţime, se află în grădinile Vilei Caffarelli de pe dealul Capitoliului şi foloseşte tehnici inovatoare.
— Wanted in Rome (@wantedinrome) February 6, 2024
Statuia, descoperită în Basilica lui Maxentius de lângă Colosseum în secolul al XV-lea, este considerată unul dintre cele mai semnificative exemple de sculptură romană antică târzie.
Astăzi au rămas doar câteva fragmente din statuia originală. În martie 2022, o echipă de la Fundaţia Factum a petrecut trei zile scanând aceste fragmente.
Fiecare fragment a fost apoi modelat în 3D şi poziţionat pe corpul digital al statuii creat folosind alte statui de cult similare din epoca imperială, inclusiv statuia lui Jupiter din secolul I d.Hr. din Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg şi copia din ipsos a statuii împăratului Claudiu din Muzeul Ara Pacis din Roma.
Ulterior, reconstrucţia materială a statuii lui Constantin cel Mare a fost realizată din răşină, poliuretan şi pudră de marmură pentru corp, precum şi din foiţă de aur şi ipsos pentru tunica ce o acoperă.


Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe