Potrivit unui anunţ al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, publicat luni dimineaţa pe Facebook, râsul se află acum în carantină la Asociaţia pentru Conservarea Diversităţii Biologice, iar peste circa o luna va fi transferat in Croaţia.
Obiectivul principal al proiectului LifeLynx este de a salva de la extincţie populaţia de râs din regiunea Munţilor Dinari şi sud estul Alpilor unde specia este ameninţată din cauza numărului mic de indivizi existenţi. Pentru salvarea ei este nevoie urgentă de introducerea în populaţie de noi indivizi din alte populaţii, precum cea din Carpaţi, conform Romsilva.
„Scopul acestei acţiuni este capturarea unor exemplare râşi din zonele selectate din Munţii Carpaţi (în România şi Slovacia) şi mutarea lor în Slovenia şi Croaţia. Proiectul LIFE Lynx este coordonat de Serviciul Forestier Sloven şi este susţinut de Ministerul Mediului din România, facilitând implementarea activităţilor din proiectul european în ţara noastră”, anunţă sursa citată.
Asociaţia pentru Conservarea Diversităţii Biologice – ACDB – este organizaţia responsabilă de proiect din România, iar Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva colaborează în acest proiect, în baza unui protocol semnat în decembrie 2018.