Potrivit procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în 22 octombrie 2010, senatorul Mircea Marius Banias i-a pretins lui Eugen Bogatu, la vremea respectivă director al Direcţiei Domenii Portuare, din cadrul Companiei Naţionale Administrarea Porturilor Maritime Constanţa SA, să îi remită cu titlu gratuit mai multe produse provenite din mărfurile confiscate şi aflate în gestiunea Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea.
Banias i-a promis lui Eugen Bogatu, în schimbul acestor foloase materiale, „că îşi va folosi influenţa deţinută în virtutea funcţiei sale pentru a direcţiona mai multe proiecte economico-administrative în sensul impus de interesele inculpatului Bogatu Eugen şi ale întregului grup infracţional”, se arată într-un comunicat de marţi al DNA.
Astfel, Banias i-a promis lui Bogatu Eugen că se va implica personal în blocarea unui proiect de restructurare a autorităţii vamale de pe raza judeţului Constanţa şi a unui ordin ministerial care prevedea obligativitatea scanării tuturor containerelor din Portul Constanţa Sud Agigea, că va interveni pentru ca o persoană, ce nu era agreată de grupul infracţional, să nu fie numită într-o funcţie de conducere în cadrul Companiei Naţionale Administrarea Porturilor Maritime Constanţa şi că îşi va folosi influenţa pentru menţinerea în funcţie a unui fost director al Direcţiei Sanitar Veterinare Constanţa.
De asemenea, acesta a promis că va interveni pentru protejarea lui Liviu Durbac, şeful Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea.
Mărfurile cerute au ajuns la senatorul Mircea Banias prin intermediul comisioarului vamal Dragoş-Iulian Tudoran şi a fratelui acestuia, Horia-Dan Tudoran, lucrător vamal la Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea, responsabil de confiscările vamale.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) efectuează cercetări penale faţă de 30 de persoane, acuzate de corupţie în legătură cu activităţile de import-export de mărfuri provenite din afara graniţelor Uniunii Europene desfăşurate prin birourile vamale de pe raza Direcţie Regionale de Accize şi Operaţiuni Vamale (DRAOV) Constanţa.
În cazul senatorului Mircea Marius Banias, procurorii au dispus măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara pentru 30 de zile, acesta fiind acuzat de aderare la un grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi instigare la delapidare.