Turiştii şi localnicii vor avea internet gratuit pe faleza Cazinoului din Constanţa. Punctele de acces, instalate pe stâlpii din zonă

Publicat: 15 01. 2020, 12:34
Actualizat: 29 04. 2020, 20:35

Pe toată promenada Cazinoului din Constanţa va exista Wi-Fi gratuit pentru localnicii şi turiştii care vor traversa zona, au anunţat, miercuri, reprezentanţii Primăriei Constanţa printr-un comunicat de presă.

Internetul gratuit va putea fi accesat în zona cuprinsă între Poarta 1 de intrare în Port şi Comandamentul Flotei.

Primăria Constanţa a finalizat marţi lucrările de montare a 10 puncte de acces pe stâlpii de iluminat public de pe faleza monumentului istoric. Proiectul a fost finanţat prin programul WIFI4EU, în cadrul căruia Primăria a câştigat un voucher în valoare de 15 mii de euro, bani care au fost folosiţi la instalarea reţelei Wi-Fi.

Iniţiativa WiFi4EU promovează accesul gratuit la Wi-Fi în spaţii publice precum parcurile, pieţele şi clădirile publice, bibliotecile, centrele de sănătate şi muzeele, peste tot în Uniunea Europeană.