- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (14.01.2015, 15:37)
- Andrei Dumitrescu
O studentă la Medicină a murit după ce a fost lovită de un tir pe o trecere de pietoni din Capitală
O studentă la Medicină, în vârstă de 22 de ani, a murit, miercuri, după ce a fost lovită de un tir, în zona unei treceri de pietoni din Capitală, în faţa Institutului Naţional de Medicină Legală, de unde ieşise după ce a susţinut un examen, surse din Poliţie declarând că şoferul era băut.

O studentă la Medicină a murit după ce a fost lovită de un tir pe o trecere de pietoni din Capitală (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)
Purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Andrei Codău, a declarat pentru MEDIAFAX că accidentul a avut loc în jurul orei 14.00, în faţa sediului Institutului Naţional de Medicină Legală (INML).
Autocamionul era condus de un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Călăraşi. acesta fiind dus la INML pentru recoltarea probelor de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, a precizat Codău.
Mai multe persoane aflate la locul accidentului spun că tânăra a fost lovită chiar când traversa pe trecerea de pietoni. Aceasta era studentă la Medicină şi fusese la INML pentru a susţine un examen.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Surse din Poliţie susţin că şoferul tirului era băut, alcooltestul înregistrând o valoare de 0,29 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
Poliţiştii rutieri urmează să stabilească în ce condiţii s-a produs accidentul.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe