Prima pagină » Sănătate » O tumoare cerebrală a fost redusă la jumătate printr-un tratament experimental: Injecţii cu substanţe radioactive

O tumoare cerebrală a fost redusă la jumătate printr-un tratament experimental: Injecţii cu substanţe radioactive

O tumoare cerebrală a fost redusă la jumătate printr-un tratament experimental: Injecţii cu substanţe radioactive
Andreea Tobias
29 oct. 2024, 08:17, Social

Totul a început în decembrie anul trecut, când Paul a simţit o durere puternică de cap. La scurt timp, soţia sa a observat că faţa lui părea paralizată pe o parte şi s-a temut că ar putea fi vorba de un accident vascular cerebral. Diagnosticul a fost însă şi mai dur: glioblastom recurent, un tip de cancer cerebral care, în mod obişnuit, lasă pacienţilor doar 18 luni de viaţă.

După o operaţie şi mai multe şedinţe de chimioterapie şi radioterapie, tumoarea a început să crească din nou în iulie. În acel moment, Paul a primit şansa să participe la studiul clinic CITADEL-123, desfăşurat la University College London Hospitals.

Procedura este inovatoare: medicii implantează sub scalp un dispozitiv special numit rezervor Ommaya, conectat la tumoare printr-un tub subţire. Prin acest dispozitiv, ei injectează săptămânal un medicament numit ATT001, care transportă cantităţi mici de radioactivitate direct în tumoare. Tratamentul are capacitatea de a distruge celulele canceroase, fără să afecteze ţesutul sănătos din jur.

„Acest studiu a fost un colac de salvare pentru mine, având în vedere că şansele mele de supravieţuire erau de un an sau mai puţin”, spune Paul Read, care nu a avut niciun efect secundar în urma tratamentului.

Dr. Paul Mulholland, oncologul care coordonează studiul, descrie rezultatele ca fiind „cu adevărat remarcabile” şi explică de ce această abordare ar putea funcţiona: „Tumorile cerebrale primare nu se răspândesc în restul corpului, rămân în aceeaşi zonă a creierului. De aceea, are sens să folosim un tratament ţintit, aplicat direct în tumoare”.

În prezent, un al doilea pacient a început acelaşi tratament, iar cercetătorii speră să ajungă la 40 de pacienţi în total. Ei plănuiesc să crească treptat doza de radiaţii şi să combine tratamentul cu imunoterapia, care ajută sistemul imunitar să lupte împotriva celulelor canceroase, punctează Sky News.