O tumoră gigant a fost extirpată de pe faţa unei femei, la Spitalul din Caransebeş. Intervenţia chirurgicală a durat 4 ore

Publicat: 10 02. 2020, 16:07
Actualizat: 24 08. 2021, 07:52

Potrivit reprezentanţilor Spitalului Municipal de Urgenţă Caransebeş, intervenţia chirurgicală a durat aproximativ patru ore şi este o premieră pentru spital.

Femeia avea tumora de 18 ani, iar aceasta ajunsese să cântărească aproximativ 3 kilograme, pe partea stângă a feţei. Medicul Singh Bhupinder, specialist în chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă, este cel care a reuşit să opereze tumora gigant care-i punea femeii viaţa în pericol.

„Este vorba de o intervenţie chirurgicală de excepţie, prin care medicul Singh Bhupinder a extirpat o tumoră gigant, situată la nivel maxilo – facial stânga, care a cuprins glanda parotidă, ceea ce putea duce la o pareză facială prin lezarea nervului facial. Intervenţia a avut loc la o pacientă în vârstă de 61 de ani cu multiplă patologie, de epilepsie, retard mental şi encefalopatie. După extirparea tumorii gigant de peste 3 kg, pacienta care purta acest calvar de 18 ani, poate spune că s-a născut a doua oară”, a declarat Adrian Cican, managerul Spitalului de Urgenţă Caransebeş

Potrivit reprezentanţilor unităţii medicale, femeia este în stare bună, dar va mai rămâne sub supraveghere medicală câteva zile.