Profesorul Carlos Monteiro de la Universitatea din São Paulo va sublinia pericolul tot mai mare pe care UPF-urile îl reprezintă pentru copii şi adulţi la Congresul internaţional privind obezitatea din această săptămână.
„Atât tutunul, cât şi alimentele ultraprocesate provoacă numeroase boli grave şi mortalitate prematură; ambele sunt produse de corporaţii transnaţionale care investesc profiturile enorme pe care le obţin cu produsele lor atractive în strategii de marketing agresive şi în lobby împotriva reglementărilor; şi ambele sunt patogene (periculoase) prin concepţie, astfel încât reformularea nu este o soluţie”, a declarat Monteiro pentru The Guardian.
Acesta afirmă că alimentele ultraprocesate au ajuns să înlocuiască alimentele care sunt mai sănătoase, iar calitatea unei diete este deteriorată din cauza mai multor atribute dăunătoare ale acestora. „Împreună, aceste alimente sunt cauza pandemiei de obezitate şi a altor boli cronice legate de alimentaţie, cum ar fi diabetul”, a declarat profesorul, potrivit sursei citate.
Avertismentul vine în contextul în are se înregistrează o creştere rapidă a consumului global de alimente ultraprocesate, cum ar fi cerealele, batoanele proteice, băuturile carbogazoase, mâncărurile gata preparate şi fast-food-urile.
În februarie, cea mai mare analiză de acest tip din lume a constatat că alimentele ultraprocesate sunt direct legate de 32 de efecte nocive pentru sănătate. Printre acestea se numără un risc mai mare de boli de inimă, cancer, diabet de tip 2, sănătate mintală nefavorabilă şi moarte timpurie.