"Din păcate, această stare oarecum de agitaţie exagerată au determinat-o câteva din demersurile unora dintre inspectorate. Îi anunţ aici pe inspectorii de la cele trei judeţe care, într-un fel, au produs foarte multă agitaţie în sistem, de la Harghita, Bacău şi Cluj, că nu vor mai avea sprijinul Ministerului Educaţiei şi că avem acum şi prevederi legale ca să fie înlocuiţi, pentru că realmente au dovedit promovarea cu rea-credinţă a unor idei care nu aveau niciun fel de relevanţă în documentele transmise de la minister", a spus ministrul de resort, Ecaterina Andronescu.
Ea a fost completată de premierul Emil Boc, care a precizat că "pe româneşte, aceştia vor fi demişi", deoarece au deformat mesajul guvernamental şi politica Executivului în domeniul educaţional.
Miercuri, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu declara că salariile din educaţie nu vor scădea, că nu se vor face disponibilizări şi că ştirea lansată în baza unei circulare trimisă inspectorilor şcolari este "rău intenţionată".