Prima pagină » Social » ANPC: În toate unităţile şcolare verificate în Capitală se vindeau alimente nerecomandate copiilor

ANPC: În toate unităţile şcolare verificate în Capitală se vindeau alimente nerecomandate copiilor

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a dispus verificarea unor unităţi şcolare din Capitală, echipele de control descoperind că produse aflate pe Lista alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi elevilor erau comercializate la chioşcurile din toate şcolile controlate.
ANPC: În toate unităţile şcolare verificate în Capitală se vindeau alimente nerecomandate copiilor

Preşedintele ANPC, Constantin Cerbulescu, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că toţi operatorii economici care îşi desfăşoară activitatea prin chioşcuri sau cantine din unităţi şcolare din Bucureşti comercializau alimente nerecomandate şcolarilor.

Cerbulescu a precizat că acţiunile de control au acoperit 10 unităţi de învăţământ şi în toate au fost identificate produse precum ciocolată, băuturi răcoritoare necarbogazoase cu un conţinut de zaharuri de 12,5g/100 g produs şi cu un conţinut mare de sare, chipsuri, bomboane şi acadele, biscuţi săraţi, pizza, sandwich-uri şi produse de patiserie cu conţinut mare de grăsimi, cu deficienţe de etichetare sau neambalate, dar şi preparate culinare fără afişarea la loc vizibil a preţurilor pe porţie şi a listei substanţelor cu posibil efect alergen conţinute de acestea.

Preşedintele ANPC a precizat că deficienţele constatate în chioşcurile amplasate în incinta unităţilor şcolare verificate au fost transmise conducerii şi administratorilor unităţilor şcolare şi au fost aplicate măsuri complementare de oprire temporară a activităţii chioşcurilor până la intrarea în legalitate.

De asemenea, Cerbulescu a anunţat că va dispune organizarea de astfel de verificări la nivelul întregii ţări.