Prima pagină » Social » Primăria Capitalei a desfiinţat peste 250 de construcţii ilegale

Primăria Capitalei a desfiinţat peste 250 de construcţii ilegale

Primăria Capitalei a dat în ultimele 12 luni amenzi în valoare de aproape 10 milioane de lei, inspectorii efectuând 36.100 de controale în urma cărora au fost desfiinţate 254 de construcţii ilegale, fiind recuperate peste patru hectare de teren folosite în mod abuziv în special în parcuri.
Primăria Capitalei a desfiinţat peste 250 de construcţii ilegale
02 iul. 2009, 17:14, Social

Potrivit unui comunicat de joi al Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB), inspectorii municipalităţii au desfiinţat în ultimele 12 luni 254 de construcţii amplasate ilegal pe domeniul public.

"Am recuperat peste patru hectare de teren care era folosit în mod abuziv în special în parcurile Bucureştiului", susţine primarul general, citat în comunicat.

De asemenea, inspectorii municipali au ridicat peste 2.400 de elemente de blocare a parcărilor, fiind dezafectate şi 236 de casete publicitare amplasate în mod ilegal.