- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Obiceiul Cocoşului, unic în România, într-un sat dâmboviţean, în noaptea din Vinerea Mare
Obiceiul Cocoşului, unic în România, a avut loc în noaptea din Vinerea Mare în satul dâmboviţean Fierbinţi, potrivit tradiţiei, fiecare familie care are un membru mort fără lumânare trebuind să vină la biserică cu un cocoş alb, un coş cu 44 de pachete cu alimente şi o lumânare lungă de doi metri.
Obiceiul Cocoşului, unic în România, într-un sat dâmboviţean, în noaptea din Vinerea Mare (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)
Tradiţia spune că, după ce trei ani la rând membrii familiei celui dispărut participă la acest ritual, mortul va avea, în sfârşit, o lumină aprinsă la cap.
Lumânarea lungă de doi metri este special confecţionată de o localnică din satul Fierbinţi, comuna Şelaru, judeţul Dâmboviţa, în vîrstă de 73 de ani, Alexandra Stan, singura care ştie meşteşugul în toată zona.
"E o îndemânare şi o pricepere, nu e uşor. Se topeşte mai întâi ceară într-o oală, se întinde o sfoară lungă de zece coţi şi apoi se întinde ceara pe sfoară, asta e tot, dar îţi trebuie îndemânare, meşteşug, eu am mână pricepută şi minte şi fac lumânări pentru toată zona de sud a Dâmboviţei, cine îmi cere astfel de lumânări, eu le confecţionez", a declarat Alexandra Stan.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Trump cere Curții Supreme din SUA să suspende legea ce ar interzice TikTok-ul
-
Se întoarce obligativitatea purtării măştilor în mai multe spitale din Ţara Galilor
-
Războiul din Ucraina, ziua 1039. Bloomberg: Oficialii americani cred că Ucraina ar putea fi forţată să se retragă din regiunea Kursk în primăvară / SUA trimite noi ajutoare militare Ucrainei / Trupele nord-coreene au suferit peste 1.000 de pierderi în regiunea Kursk în ultima săptămână
-
„Părintele fondator al AI” crede că tehnologia ar putea duce la dispariţia oamenilor în 10 ani
Aceasta spune că Obiceul Cocoşului vine din vechime şi că familiile celor dispăruţi vin la biserică cu câte o lumânare, un cocoş alb şi un coş cu 44 de pachete cu alimente.
"După slujba de pomenire a celor dispăruţi fără lumânare aprinsă la cap, bătrânele satului cântă în biserică cu cocoşii în braţe, iar asistenţa înconjoară o dată biserica din comună. Are loc şi o slujbă de pomenire a morţilor care au decedat fără lumânare, este un obicei unic, după câte ştiu eu", a mai spus Alexandra Stan.
Credincioşii spun că prezenţa cocoşului alb aminteşte de lepădarea Sfântului Petru de Iisus.
În finalul procesiunii, familiile celor dispăruţi au tăiat lumânările în 44 de bucăţi şi le-au împărţit celor peste o sută de enoriaşi prezenţi în noaptea din Vinerea Mare la Obiceiul Cocoşului de la Fierbinţi.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO