Bebino, şeful Clanului Sportivilor, reţinut în urma răfuielii din Capitală. A fost tăiat pe aproape tot corpul, iar un deget i-a fost amputat

Publicat: 15 01. 2020, 15:32
Actualizat: 15 01. 2020, 16:21

„Astazi, 15.01 (miercuri – n.red.), în urma administrării probatoriului în cauza privind evenimentul produs în seara de 9 ianuarie în zona Tei Toboc, a fost reţinut, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor, un bărbat de 26 de ani, din Bucureşti, urmând a fi prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă”, conform Poliţiei Capitalei.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei.

Potrivit unor surse din anchetă, este vorba despre Bebino, şeful Clanului Sportivilor, cel care, de altfel, a rămas fără un deget în urma răfuielii din 9 ianuarie.

Un alt bărbat, în vârstă de 21 de ani a fost reţinut, luni, el fiind suspectat că i-a tăiat degentul şefului clanului Sportivilor,

În acelaşi caz, a fost arestat şi bărbatul care i-a tăiatul degetul lui Marius Alecu.

Şeful Clanului Sportivilor, Marius Alecu, a fost transportat la spital, în 9 ianuarie, după ce a fost implicat într-o răfuială în Capitală, în urma căreia a rămas fără un deget. El a fost tăiat pe aproape tot corpul, iar un deget i-a fost amputat.

În spital a fost internat un alt bărbat care a participat la încăierare, însă nu este membru al Clanului. Neînţelegerile dintre cei implicaţi sunt mai vechi, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.