Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Argeş, bărbatul a intrat în sucursala bancară cu faţa acoperită, a avut o altercaţie cu agentul de pază al unităţii, iar apoi a fugit.
Ulterior, a fost apăsat butonul de panică al unităţii bancare, iar reprezetanţii firmei de pază au sunat la numărul de urgenţă 112 solicitând intervenţia poliţiştilor.
„Din primele date este vorba de o tentativă de jaf, bărbatul nu a reuşit să ia bani sau alte bunuri din unitatea bancară. În acest moment s-au instituit filtre rutiere la intrările şi la ieşirile din Piteşti, iar poliţiştii au început cercetările pentru identificarea bărbatului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, agent şef Laura Folea.
La ora transmiterii acestei ştiri, poliţiştii opresc maşinile în trafic în zona băncii şi la ieşirile şi intrările din oraş, întrucât există informţia că bărbatul a părăsit banca într-un autoturism.
Go4it.ro transmite LIVE de la World Mobile Congress. Zeci de telefoane se lansează acum! Citeşte noutăţile la cald.