"Întotdeauna CSM a atacat miniştrii Justiţiei când aceştia au încercat să accelereze reformele. Ministerul Justiţiei îşi va continua programele", a mai afirmat ministrul Justiţiei.
Sursa citată a precizat că la nivelul ministerului funcţionează un grup de lucru pentru elaborarea unor proiecte de acte normative. În cadrul acestui grup de lucru, ministerul a propus o serie de soluţii – de exemplu, concurs pentru ocuparea posturilor la Înaltea Curte de Casaţie şi Justiţie , care au nemulţumit reprezentanţii CSM.
"Ministerul îşi va continua politicile de reforma în ciuda opoziţiei întâmpinate. Politica de confruntare iniţiată de CSM în urmă cu mai mult timp este tradiţională", a declarat Predoiu.
Joi, membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) s-au arătat indignaţi şi îngrijoraţi în legătură cu intenţia Ministerului Justiţiei de a prelua şi bugetul instanţei supreme, susţinânând că, pentru asemenea "modificări de substanţă" ar fi trebuit consultaţi atât ei, cât şi magistraţii.
Preşedintele CSM, Virgil Andreieş, a declarat, joi, în cadrul şedinţei a CSM, că, după ce secretarul general al Consiliului a luat parte la discuţiile de la Ministerul Justiţiei pe marginea propunerilor de modificare a legilor justiţiei, s-a aflat de intenţia ministerului ca, pe lângă administrarea bugetelor instanţelor din ţară, să preia şi pe cel al instanţei supreme.
Membrii CSM s-au arătat indignaţi de această intenţie a Ministerului Justiţiei, deoarece, recent, Consiliul, precum şi toate adunările generale ale instanţelor şi parchetelor au solicitat trecerea administrării bugetelor instanţelor către Înalta Curte de casaţie şi Justiţie.