Olt: 12 grenade de exerciţiu au fost găsite în magazia unui colegiu din Carcal

Publicat: 14 04. 2011, 17:04
Actualizat: 06 11. 2012, 14:05

Pirotehniştii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de urgenţă (ISU) Olt au fost solicitaţi, miercuri după-amiază, pe strada Carpaţi, din municipiul Carcal, unde angajatul Colegiului Tehnic „Danubius” găsise 12 grenade.

La faţa locului, pirotehniştii au constatat că este vorba despre grenade de exerciţiu, acestea neavând încărcătură explozivă şi neprezentând pericol pentru elevii şi angajaţii unităţii şcolare.

Potrivit Biroului de presă al ISU Olt, muniţia a fost descoperită într-o magazie a Colegiului Tehnic „Danubius”, în timp ce mai mulţi angajaţi ai unităţii lucrau la reamenajarea ei. Muniţia a fost ridicată, transportată şi depozitată în siguranţă la depozitul de muniţie al ISU Olt.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Olt, sergent major Alin Băseşteanu, muniţia s-ar afla în magazia unităţii dinainte de 1989.

„Am vorbit cu administratorul şcolii şi ne-a spus că înainte de ’89, elevii unităţii au făcut un fel de pregătire militară pentru apărarea patriei. Această pregătire se făcea cu muniţie de exerciţiu. Se pare că aceste grenade au rămas de atunci şi nimeni nu a mai umblat în acea magazie în care au fost descoperite”, a mai declarat sergentul major Alin Băseşteanu.