Potrivit comisarului-şef Silviu Văcaru, şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, ofiţerii de poliţie aveau informaţii că în municipiul Slatina au fost puse în circulaţie mai multe bancnote de 100 euro false.
Astfel, în urma unui flagrant, au fost prinşi, în noaptea de vineri spre sâmbătă, toţi cei patru membri ai grupării infracţionale, chiar în momentul în care încercau să plaseze două bancnote false de 100 de euro.
Potrivit şefului BCCO Craiova, unul dintre membrii grupării îi dăduse, vineri după-amiază, unui taximetrist o bancnotă de 100 de euro falsă.
„În acest caz au fost făcute două percheziţii domiciliare de unde au fost ridicate înscrisuri şi mijloace materiale de probă”, a mai spus comisar-şef Silviu Văcaru.
Cei patru bărbaţi din Slatina au fost prezentaţi duminică magistraţilor de la Tribunalul Olt care au decis arestarea a doi dintre aceştia şi interzicerea părăsirii localităţii pentru ceilalţi doi.
La acest caz au lucrat ofiţerii de la Crimă Organizată Slatina şi Craiova, coordonaţi de un procuror DIICOT – Biroul Teritorial Olt, ei fiind ajutaţi de lucrători de la Serviciul de Intervenţie Rapidă şi jandarmi.