Maricica Hăhăianu, în vârstă de 32 de ani, a fost bătută de un italian de 20 de ani în staţia de metrou Anagnina (Roma), după o discuţie mai aprinsă care avusese loc între cei doi.
La un moment dat, discuţia a degenerat, iar italianul i-a dat un pumn româncei, care a căzut. Femeia a fost transportată de urgenţă la Spitalul Casilino din Roma şi a fost supusă unei intervenţii chirurgicale.
Giorgio D’Este, medic primar la Spitalul Casilino din Roma a declarat că femeia a suferit grave leziuni craniene şi va fi menţinută totuşi în comă artificială până miercuri după-amiază. „Starea sa rămâne gravă”, iar medicii sunt rezervaţi, a precizat oficialul citat.
Carabinierii l-au identificat şi arestat pe presupusul agresor, cunoscut cu antecedente penale. Acesta susţine că a acţionat în legitimă apărare, afirmând că s-a temut de româncă pentru că aceasta îl ameninţase. Justiţia italiană a decis ca agresorul să fie plasat în stare de arest la domiciliu.
Primarul Romei, Gianni Alemanno, a denunţat indiferenţa trecătorilor care au asistat fără să intervină la agresarea româncei. „Este inacceptabil ca într-un oraş cum este Roma să se întâmple astfel de agresiuni şi să nu existe o reacţie a tuturor celor care văd aşa ceva”, a declarat Gianni Alemanno, aflat la Beijing, după ce a văzut imagini ale agresiunii din staţia de metrou. „După vederea imaginilor, cred că poate exista o reclamaţie pentru refuz de acordare a îngrijirilor medicale de către martori”, a declarat primarul Romei.