Porturile constănţene au fost redeschise

Publicat: 10 04. 2008, 14:15
Actualizat: 06 11. 2012, 08:52

Astfel, potrivit Căpităniei Zonale Constanţa, au fost reluate manevrele în porturile Constanţa Nord şi Constanţa Sud – maritim, Constanţa Sud – fluvial şi Midia, precum şi traficul de barje pe Canalul Dunăre – Marea Neagră prin ecluza de la Agigea.

Porturile de la Marea Neagră au fost închise, în noaptea de miercuri spre joi, din cauza vizibilităţii extrem de reduse, a anunţat Căpitănia Zonală Constanţa.

Directorul Căpităniei Zonale Constanţa, Alexandru Mezei, a declarat că, începând cu ora 04.00 au fost suspendate manevrele în Portul Midia, de la ora 04.15 în porturile Constanţa Nord şi Constanţa Sud – maritim, iar de la ora 04.20 au fost suspendate manevrele şi în Constanţa Sud – fluvial.

Motivul suspendării manevrelor l-a constituit vizibilitatea redusă sub o jumătate de milă marină, din cauza ceţii. Tot din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile a fost restricţionat şi traficul pe Canalul Dunăre – Marea Neagră, prin ecluza de la Agigea.