Omar Hayssam a cerut în instanţă o pereche de ochelari, ca să poată citi în penitenciar

Omar Hayssam a cerut miercuri, prin intermediul avocatului din oficiu, permisiunea de a i se da o pereche de ochelari, cu ajutorul cărora să poată studia actele din dosar, după ce instanţa a anunţat că-i va pune la dispoziţie o copie a actului de inculpare.

Urmărește
105 afișări
Imaginea articolului Omar Hayssam a cerut în instanţă o pereche de ochelari, ca să poată citi în penitenciar

Omar Hayssam a cerut în instanţă o pereche de ochelari, ca să poată citi în penitenciar (Imagine: Shutterstock)

La finalul şedinţei de judecată de miercuri, Omar a cerut să ia legătura cu avocatul stabilit din oficiu, pentru a solicita, prin intermediul acestuia, permisiunea de a primi o pereche de ochelari, la locul de detenţie de la Rahova.

Anterior, instanţa a solicitat procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) punerea la dispoziţie a unei copii a rechizitoriului din acest dosar, copie care să-i fie înmânată ulterior lui Omar Hayssam, astfel încât acesta să poată studia acuzaţiile pentru care a fost deferit justiţiei.

Copia documentului urmează să-i fie remisă acestuia la penitenciar.

Omar Hayssam a mai cerut instanţei, la finalul procesului, să verifice dacă în sala de judecată se află vreun membru al familiei sale, căruia să-i poată transmite solicitarea privind angajarea unui avocat.

Instanţa a întrebat dacă în sală se află vreo rudă a lui Omar, însă nu s-a primit niciun răspuns afirmativ, deşi la faţa locului era prezentă Carmen Omar, soţia lui Mukles Omar, fratele lui Omar Hayssam.

Omar Hayssam a fost adus miercuri la Tribunalul Bucureşti pentru judecarea propunerii de arestare preventivă făcută de procurorii DIICOT în dosarul în care este acuzat de înşelăciune şi delapidare.

În faţa instanţei, Omar a arătat în faţa instanţei că solicită atât justiţiei române, cât şi autorităţilor internaţionale, să-i fie redeschise toate dosarele, pentru "aflarea tuturor adevărurilor".

În sala de judecată, el a mai spus că este încă traumatizat în urma acţiuni de aducere a sa în România şi că mai vrea timp pentru angajarea unui avocat şi pentru pregătirea apărării.

Omar Hayssam a mai declarat, răspunzând la întrebările instanţei, că de-abia în cursul zilei de marţi a a putut lua legătura cu familia sa şi că tot marţi i-a fost adusă la cunoştinţă citaţia în acest dosar.

"Vreau redeschiderea tuturor dosarelor mele, pentru aflarea tuturor adevărurilor. În acest dosar nu ştiu despre ce este vorba", a mai declarat Hayssam, în sala de judecată.

Judecătoarea cazului, Brânduşa Elena Gheorghe, i-a atras atenţia lui Hayssam că are cunoştinţă despre ce este vorba în acest dosar, că iniţial a participat la actele de urmărire penală şi că a dat inclusiv o declaraţie în faţa procurorilor, în faza de urmărire penală, iar ulterior a decis să părăsească România.

"Exact, sincer, vă spun nu ştiu conţinutul dosarului sau despre ce este vorba", a replicat Hayssam.

În final, acesta a declarat, în faţa magistratului, că a cerut justiţiei române şi autorităţilor internaţionale "redeschiderea dosarelor". "Să se rejudece, ca să pot aduce probe, să arăt toate adevărurile, să se ştie tot", a mai spus Hayssam.

Procurorul prezent la şedinţă a arătat că cererea de acordare a unui termen este admisibilă, iar în acest context instanţa a admis-o, cu amendamentul de a acorda un termen foarte scurt, respectiv de doar două zile, când Hayssam va fi adus din nou la tribunal, pentru judecarea propunerii de arestare.

Omar Hayssam a insistat în faţa instanţei să se acorde un termen mai lung, pe motiv că în cele două zile nu ar avea cum să rezolve problema angajării unui apărător ales, în condiţiile în care dreptul său la vizită s-a consumat marţi, când şi-a văzut familia, iar în plus nu are nici telefon mobil, de pe care să poată lua legătură cu avocaţii sau familia.

Instanţa şi-a menţinut poziţia, astfel că propunerea de arestare preventivă în acest caz va fi luată în discuţie vineri.

Procesul în care Hayssam este judecat pentru delapidare şi înşelăciune a avut termen şi pe 23 iulie, când sirianul nu a fost adus la instanţă pentru că nu a putut fi citat, magistraţii nereuşind să afle locul în care acesta era deţinut. Instanţa a stabilit atunci două termene, respectiv unul în 31 iulie, pentru propunerea de arestare făcută de DIICOT pe numele lui Omar Hayssam şi a fratelui său Mohamad în acest caz, iar un altul pe fond, în 9 septembrie.

Omar Hayssam a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, în acest dosar, în octombrie 2012, alături de fratele lui, Mohamad Omar, cumnatul său, Mihai Nasture, şi doi parteneri de afaceri, Viorel Vasile Mafteucă şi Doina Farladanschi, fiind acuzaţi de înşelăciune şi delapidare.

Purtătorul de cuvânt al DIICOT, procurorul Nadina Spînu, a declarat pe 19 iulie, pentru MEDIAFAX, că în dosarul de delapidare s-a cerut, la trimiterea cazului în judecată, arestarea preventivă a lui Omar Hayssam pentru infracţiunile de care este acuzat.

Spânu a spus că la termenele anterioare nu s-a putut discuta această solicitare, din cauză că Hayssam nu a fost prezent şi nu a putut fi citat corespunzător.

Omar Hayssam a fost condamnat definitiv, în lipsă, în trei dosare, la 20 de ani, 16 ani şi, respectiv, trei ani, pentru răpirea celor trei jurnalişti, înşelăciune în cazul "Volvo" şi fraude în cauza "Foresta Nehoiu".

Hayssam este judecat şi pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat, alături de fraţii acestuia, Mukhles şi Mahmoud, şi de omul de afaceri Mustafa Tartoussi.

În acest dosar, în 8 octombrie 2012, Omar Hayssam a fost condamnat de Curtea de Apel Oradea la doi ani de închisoare cu executare pentru trecerea frauduloasă a frontierei, în timp ce Mustafa Tartoussi, Mukhles şi Mahmoud Omar, acuzaţi că i-ar fi înlesnit fuga din ţară, au fost achitaţi.

Condamnarea dispusă în cazul lui Hayssam a fost contopită cu cea de 20 de ani primită anterior pentru terorism, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 20 de ani de închisoare.

Sentinţa nu este definitivă, fiind atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Instanţa a stabilit următorul termen în dosar la 12 septembrie.

Hayssam este vizat şi într-un dosar de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), privind privatizarea IPRS Băneasa, cauza vizând depunerea mai multor înscrisuri false referitoare la experienţa şi capacitatea financiară a firmei reprezentate de sirian, pentru a putea participa la procedură.

Omar Hayssam a fost predat Poliţiei Române în dimineaţa zilei de 19 iulie, anunţa purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea.

În 23 iulie, Poliţia Română arăta că Omar Hayssam a fost transferat dintr-un centru de reţinere şi arest preventiv al IGPR, în care a stat de la aducerea lui în ţară, într-o unitate din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).

Reprezentanţii ANP au precizat ulterior că Omar Hayssam se află din 23 iulie în custodia Penitenciarului Bucureşti Rahova şi este cazat într-o cameră cu "profil de carantinare-observare".

În martie 2005, jurnaliştii Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian au fost răpiţi la Bagdad.

În 5 aprilie 2005, Omar Hayssam a fost reţinut şi, deşi preşedinţia anunţa atunci că este acuzat de implicare în răpirea jurnaliştilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian, la Bagdad, el a fost arestat preventiv pentru infracţiuni economice, într-un alt dosar.

La aproape un an şi o lună de la plasarea lui în arest, instanţa a acceptat să îl elibereze, din motive medicale, la propunerea procurorului Ciprian Nastasiu, cel care ceruse şi arestarea sirianului. Eliberarea a fost cerută pe motiv că starea de sănătate a lui Hayssam s-a degradat, după operaţia pentru cancer la colon. Hayssam a fost operat în 17 ianuarie 2006, la Spitalul Penitenciar Rahova.

În 30 iunie 2006, Hayssam a fugit din România la bordul unei nave. Fuga acestuia a determinat revocarea din funcţii a şefilor SRI, SIE şi DGIPI, Radu Timofte, Gheorghe Fulga şi Virgil Ardelean, dar şi a procurorului general al României Ilie Botoş, în 20 iulie 2006.

Omar Hayssam a fost dat în urmărire generală la nivel naţional şi internaţional, în baza unui mandat de arestare preventivă emis în lipsă de către Curtea de Apel Bucureşti, în iulie 2006.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici