- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (20.08.2013, 10:25)
- Catalin Lupasteanu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Omar Hayssam a fost audiat la DIICOT în dosarul de înşelăciune şi delapidare
Omar Hayssam a fost audiat, marţi, aproape două ore de către procurorii DIICOT, în dosarul în care este cercetat pentru înşelăciune, sirianul fiind preluat de trupele speciale şi dus înapoi în penitenciar.
Urmărește
242 afișări
Omar Hayssam (Imagine: Liviu Adăscăliţei/Mediafax Foto)
UPDATE 12:00 - Audierea lui Omar Hayssam la DIICOT s-a încheiat, sirianul fiind dus înapoi la penitenciar
Omar Hayssam a dat declaraţii la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) în noul dosarul în care este urmărit penal pentru spălare de bani, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.
Omar Hayssam a fost adus la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), pentru a fi audiat în dosarul în care este cercetat pentru înşelăciune şi delapidare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Sirianul Omar Hayssam a fost adus de trupele speciale cu duba, de la penitenciar, iar la intrarea în sediul DIICOT nu a făcut nicio declaraţie.
Omar Hayssam a fost şi în 2 august la DIICOT, avocatul acestuia declarând atunci că procurorii i-au fost aduse la cunoştinţă acuzaţiile într-un nou dosar, desprins din cel în care este judecat pentru înşelăciune şi delapidare. Avocatul preciza că sirianul i-a spus anchetatorului că va colabora şi că au timp 20 de ani să discute.
Anchetatorii i-au adus atunci la cunoştinţă lui Omar Hayssam că este urmărit penal pentru spălare de bani, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.
Avocatul Maria Slăvuică mai arăta că Omar Hayssam nu a dat nicio declaraţie scrisă, a semnat documentul de luare la cunoştinţă a acuzaţiilor şi s-a arătat deschis în colaborarea sa cu organele de anchetă, precizând că procurorii au stabilit ca acesta să fie adus din nou la DIICOT în 20 august.
Omar Hayssam a fost dus în 2 august la DIICOT de la Tribunalul Bucureşti, după ce instanţa a dispus arestarea lui în dosarul în care este judecat pentru înşelăciune şi delapidare. În acelaşi dosar, instanţa a dispus emiterea unui mandat de arestare în lipsă pentru fratele lui Omar Hayssam, Mohamad Omar.
Omar Hayssam a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, în acest dosar, în octombrie 2012, alături de fratele lui, Mohamad Omar, cumnatul său, Mihai Nasture, şi doi parteneri de afaceri, Viorel Vasile Mafteucă şi Doina Farladanschi, fiind acuzaţi de înşelăciune şi delapidare. Mai multe imobile, terenuri şi instalaţii industriale, precum şi peste un milion de euro sunt puse sub sechestru de către procurorii DIICOT, în acest dosar.
Omar Hayssam este încarcerat din 15 august la Penitenciarul Mărgineni, fiind atunci transferat de la Penitenciarul Rahova. Acesta este încarcerat în regim de maximă siguranţă, declara pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Monica Pană.
Sirianul Omar Hayssam a fost adus în ţară după şapte ani de la fuga acestuia din România.
Omar Hayssam a fost predat Poliţiei Române în 19 iulie, potrivit anunţului făcut atunci de purtător de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea.
După ce a fost adus în ţară, Omar Hayssam a fost dus într-un centru de reţinere şi arest preventiv al Poliţiei Române, pe baza celor trei mandate de executare a pedepselor cu închisoare emise pe numele lui, pentru terorism, bancrută frauduloasă şi înşelăciune. În 23 iulie, Omar Hayssam a fost dus în Penitenciarul Rahova, unde a stat până în 15 august.
Omar Hayssam a fost condamnat definitiv, în lipsă, în trei dosare, la 20 de ani, 16 ani şi, respectiv, trei ani, pentru răpirea celor trei jurnalişti, înşelăciune în cazul "Volvo" şi fraude în cauza "Foresta Nehoiu".
Omar Hayssam a fost trimis în judecată în 14 octombrie 2005 şi condamnat definitiv, în lipsă, în 20 februarie 2008, la 20 de ani de închisoare pentru implicarea în răpirea jurnaliştilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian, în martie 2005, la Bagdad.
În noiembrie 2012, instanţa supremă l-a condamnat definitiv pe Omar Hayssam la 16 ani de închisoare în dosarul "Volvo", în care a fost acuzat că a înşelat patru firme cu 1,6 milioane de euro, de la care a luat în leasing mai multe utilaje, trimise în Siria şi Egipt la firmele controlate de el.
În dosarul "Foresta Nehoiu", Omar Hayssam a fost condamnat definitiv de către instanţa supremă, în iunie 2010, la trei ani de închisoare, după ce instanţele inferioare dispuseseră achitarea lui şi a celorlalţi inculpaţi.
Omar Hayssam a depus, în 1 august, la instanţa supremă, două contestaţii în anulare, în dosarul de terorism şi în dosarul "Volvo", prima având termen în 24 ianuarie 2014, iar cea de-a doua în 15 ianuarie 2014. Admiterea unei contestaţii în anulare duce la rejudecarea dosarului.
Hayssam este judecat şi pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat, alături de fraţii acestuia, Mukhles şi Mahmoud, şi de omul de afaceri Mustafa Tartoussi. În acest dosar, în 8 octombrie 2012, Omar Hayssam a fost condamnat de Curtea de Apel Oradea la doi ani de închisoare cu executare pentru trecerea frauduloasă a frontierei, în timp ce Mustafa Tartoussi, Mukhles şi Mahmoud Omar, acuzaţi că i-ar fi înlesnit fuga din ţară, au fost achitaţi. Sentinţa nu este definitivă, fiind atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Instanţa a stabilit următorul termen în dosar la 12 septembrie.
El mai are două dosare deschise de DIICOT, cel pentru înşelăciune şi delapidare în care a fost arestat preventiv pe 2 august, iar al doilea, pentru spălare de bani, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.
Hayssam este vizat şi într-un dosar de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), privind privatizarea IPRS Băneasa, cauza vizând depunerea mai multor înscrisuri false referitoare la experienţa şi capacitatea financiară a firmei reprezentate de sirian, pentru a putea participa la procedură.
În martie 2005, jurnaliştii Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian au fost răpiţi la Bagdad.
În 5 aprilie 2005, Omar Hayssam a fost reţinut şi, deşi Preşedinţia anunţa atunci că este acuzat de implicare în răpirea jurnaliştilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian, la Bagdad, el a fost arestat preventiv pentru infracţiuni economice, într-un alt dosar.
La aproape un an şi o lună de la plasarea lui în arest, instanţa a acceptat să îl elibereze, din motive medicale, la propunerea procurorului Ciprian Nastasiu, cel care ceruse şi arestarea sirianului. Eliberarea a fost cerută pe motiv că starea de sănătate a lui Hayssam s-a degradat, după operaţia pentru cancer la colon. Hayssam a fost operat în 17 ianuarie 2006, la Spitalul Penitenciar Rahova.
În 30 iunie 2006, Hayssam a fugit din România la bordul unei nave. Fuga acestuia a determinat revocarea din funcţii a şefilor SRI, SIE şi DGIPI, Radu Timofte, Gheorghe Fulga şi Virgil Ardelean, dar şi a procurorului general al României Ilie Botoş, în 20 iulie 2006.
Omar Hayssam a fost dat în urmărire generală la nivel naţional şi internaţional, în baza unui mandat de arestare preventivă emis în lipsă de către Curtea de Apel Bucureşti, în iulie 2006.
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Klaus Iohannis, cel care a nesfințit Calendarul Alegerilor Prezidențiale la români, ți-a rebotezat Ignatul: Ziua Renașterii Porcilor
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: Tribunalul Bucureşti: Două săptămâni în plus de închisoare pentru Hayssam, în dosarul "Volvo"
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Nava rusă scufundată a fost victima unui „act de terorism”, susține compania proprietară. Care este adevărul din spatele misiunii secrete în Siria?
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Chef Florin Dumitrescu a dezvăluit secretul! Ce face în fiecare an, de Crăciun + ce spun fiicele sale despre jurizarea de la MasterChef
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe