- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Omul de afaceri Gruia Stoica,condamnat definitiv la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis marţi condamnarea definitivă a omului de afaceri Gruia Stoica la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, pentru cumpărare de influenţă, avocatul Doru Boştină primind o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare.
Omul de afaceri Gruia Stoica,condamnat definitiv la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare
Pedepsele celor doi au fost reduse, în contextul în care în primă instanţă Gruia Stoica fusese condamnat la patru ani de închisoare cu executare, iar Doru Boştină, la trei ani cu executare.
Potrivit deciziei instanţei, "pe parcursul termenelor de supraveghere, condamnaţii vor presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, 60 de zile Boştină Doru Cătălin şi 90 de zile Stoica Gruia".
Gruia Stoica va putea presta muncă în folosul comunităţii la Direcţia de Asistenţă Educaţională sau la Societatea Medicală "Sfânta Cuvioasă Paraschiva", iar Doru Boştină la Agenţia Naţională Antidrog – Centrul de Asistenţă Integrată în Adicţii "Obregia".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
În martie 2015, Gruia Stoica fusese condamnat la patru ani de închisoare pentru cumpărare de influenţă, în acelaşi dosar avocatul Doru Boştină primind o pedeapsă de trei ani de închisoare.
Gruia Stoica a fost arestat preventiv în acest dosar de corupţie în anul 2014, fiind acuzat de către procurorii anticorupţie de cumpărare de influenţă, după ce i-ar fi dat avocatului Doru Boştină trei milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la licitaţia pentru transportarea cărbunelui organizată de Complexul Energetic Oltenia (CEO), la care participa şi firma acestuia, GFR. La jumătatea lunii februarie a aceluiaşi an, procurorii i-au trimis în judecată pe Gruia Stoica în stare de arest preventiv şi pe Doru Boştină cu interdicţie de a părăsi ţara. Ulterior, în 9 mai, instanţa a decis ca Gruia Stoica să fie judecat în arest la domiciliu.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în luna mai 2013, SC Complexul Energetic Oltenia S.A (CEO) Târgu Jiu a lansat public procedura de licitaţie ce avea ca scop încheierea acordului-cadru şi a contractelor subsecvente având ca obiect "Servicii de transport feroviar de cărbune" pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Işalniţa şi sucursala Electrocentrale Turceni.
Conform fişei de date a achiziţiei, valoarea estimată a contractului era de 473.068.410 lei, fără TVA, din care 195.079.200 de lei pentru SE Turceni, 105.414.600 de lei pentru SE Craiova II şi 172.574.610 lei pentru S.E. Işalniţa. Durata contractuală era de 36 de luni, începând cu 1 februarie 2014, iar criteriile de atribuire a contractului erau "cel mai mic preţ" sau "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic". În 17 ianuarie 2014, SC CEO SA a transmis invitaţii de participare la procedura de licitaţie, organizată conform normelor interne ale autorităţii contractante, către SNTFM "CFR Marfă", SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti şi alte trei societăţi comerciale. Termenul de depunere a ofertelor de către societăţile comerciale care doreau să ia parte la procedura de licitaţie era 29 ianuarie 2014.
"CFR Marfă şi-a manifestat intenţia de a participa la procedura de achiziţie a serviciilor de transport feroviar de cărbune pentru cele trei sucursale aparţinând SC CEO SA şi prin urmare a cerut să i se elibereze documentaţia de atribuire (fişe de date, caiet de sarcini, model de contract subsecvent, model de acord cadru)", au precizat procurorii în actul de sesizare a instanţei.
Anchetatorii au stabilit că, la data de 22 ianuarie 2014, Gruia Stoica, "persoană ce controlează SC GFR SA, membră a grupului Grampet", i-a promis avocatului Doru Boştină că-i va da trei milioane de euro, pentru "a-şi exercita influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra directorului general al CFR Marfă (funcţionar public), pentru a-l determina să îşi încalce atribuţiile de serviciu şi să-i comunice preţul oferit de societatea pe care o conduce, la licitaţia din 29 ianuarie 2014, aşadar să divulge date confidenţiale".
"Acest demers avea ca scop adjudecarea, de către Stoica Gruia, a contractului ce făcea obiectul licitaţiei, respectiv transport cărbune de la nivelul SC CEO SA. În acest context, inculpatul Boştină Doru-Cătălin i-a promis inculpatului Stoica Gruia că va înlesni, în schimbul sumei de trei milioane euro, aflarea ofertei de preţ şi va folosi, pentru realizarea traficului de influenţă, un intermediar care poate exercita influenţa directă asupra funcţionarului public, directorul general al CFR Marfă", au precizat procurorii în rechizitoriu.
Din 23 ianuarie 2014 şi până în ziua licitaţiei, respectiv 29 ianuarie, Doru Boştină l-a ţinut la curent pe Gruia Stoica despre stadiul demersurilor sale de intermediere a traficării influenţei, în scopul adjudecării contractului la licitaţia având ca obiect contractul de transport cărbune, au mai arătat procurorii.
"Intervenţia autorităţilor judiciare în data de 29 ianuarie 2014 a pus capăt demersurilor infracţionale şi a «stopat» o licitaţie afectată de activitatea infracţională a celor doi inculpaţi, care nu mai putea fi derulată, deoarece era incompatibilă condiţiilor de concurenţă reală, loială şi care ar fi putut determina prejudicierea unei unităţi de stat cu suma de 473.068.410 lei, fără TVA", au mai scris procurorii în rechizitoriu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO