- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (04.11.2013, 11:10)
- Catalin Lupasteanu
Omul de afaceri Rareş Criste, audiat la DNA în dosarul "Mită la Hidroelectrica"
Omul de afaceri Rareş Criste - administrator al firmei pentru care, potrivit procurorilor anticorupţie, se negocia cumpărarea de energie ieftină de la Hidroelectrica - a venit luni, la DNA, pentru a fi audiat în dosarul de mită în care au fost arestaţi Eugen Brădean şi Ioan Mihăilă.
Urmărește
464 afișări
Omul de afaceri Rareş Criste, audiat la DNA în dosarul "Mită la Hidroelectrica" (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)
Criste, administrator al firmei Energon Power & Gas din Cluj, a fost citat să se prezinte în faţa anchetatorilor, DNA neprecizând, până în acest moment, dacă acesta are vreo calitate în dosar.
Tribunalul Bucureşti a decis în 24 octombrie, la propunerea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Eugen Brădean - director de trading la Hidroelectrica - şi a lui Ioan Mihăilă - fost membru în Consiliul de Supraveghere al companiei şi fost consilier al ministrului Constantin Niţă -, în dosarul de mită privind vânzarea de energie.
Decizia a fost contestată de cei doi la Curtea de Apel Bucureşti, care a decis definitiv menţinerea măsurii preventive.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Care sunt opțiunile Rusiei după ce Ucraina a închis gazoductul care alimenta Europa, iar Moldova are deja alternative pentru gazul rusesc? Putin se bazează pe marile puteri din Est, cu China în frunte
-
Un general polonez a fost demis după ce mine antitanc dispărute au fost găsite în depozitul IKEA
-
Incendiile din LA. Autorităţile anunţă că 13 persoane sunt dispărute şi 22 au fost arestate
-
Alegeri în Germania: Extrema dreaptă creşte în sondaje. Cum stă partidul cancelarului Scholz
Ioan Mihăilă este acuzat de dare de mită, iar Eugen Brădean, de complicitate la luare de mită şi la dare de mită.
Potrivit DNA, în octombrie, Ioan Mihăilă, în calitate de membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica SA şi consilier al ministrului delegat pentru Energie, i-a promis unui membru în acelaşi Consiliu, denunţător în cauză, 1,4 milioane de euro pentru ca acesta din urmă să voteze favorabil încheierea de către Hidroelectrica a unui contract bilateral pe patru ani, de vânzare a energiei electrice către o anumită societate comercială din România, pentru cantitatea de 7.012.800 MWh (1.157.112.000 lei, aproximativ 262.980.000 de euro), ceea ce reprezentau condiţii defavorabile pentru societatea Hidroelectrica.
Procurorii au arătat, în referatul prin care au propus arestarea preventivă a celor doi, că Eugen Brădean l-a abordat pe holurile instituţiei pe Remus Vulpescu, căruia i-a spus că poate primi între 500.000 şi un milion de euro de la nişte "parteneri", pentru a sprijini acordarea de contracte de vânzare a energiei electrice unei firme.
Procurorii au precizat că Brădean a menţionat că este vorba de societatea Energon Power & Gas din Cluj şi că ar mai exista alte trei-petru persoane ce urmează să primească bani, fără a dezvălui identitatea acestora şi suma pentru fiecare.
În timpul discuţiei, Brădean, "pentru a întări seriozitatea ofertei făcute", a acceptat remiterea către Vulpescu a unui avans de 20 la sută, respectiv aproximativ 200.000 de euro, fiind dispus să negocieze cu cei care ofereau această sumă un avans mai consistent de 35 la sută.
Potrivit actului constitutiv al companiei Hidroelectrica, puterea de decizie este repartizată între Adunarea Generală a Acţionarilor, Consiliul de Supraveghere şi Directorat. Astfel, toate contractele de vânzare a energiei electrice peste cantitatea totală contractată de 500 Giga Watti Oră (Ghw) trebuie aprobate în Consiliul de Supraveghere, din care făcea parte Mihăilă Ioan. Asemenea contracte sunt supuse anterior avizării Directoratului din care făcea parte şi Brădean Eugen, au mai arătat procurorii DNA.
Directoratul Hidroelectrica a respins propunerea unui membru privind participarea companiei cu o ofertă pe bursa OPCOM pentru vânzarea de energie în valoare de aproape 263 milioane de euro, la cererea firmei Energon Power&Gas, considerând că încheierea contractului ar produce pierderi semnificative.
"În data de 22 octombrie 2013, directoratul Hidroelectrica, la solicitarea unuia dintre cei cinci membri, a luat în discuţie propunerea cu privire la avizarea participării Hidroelectrica cu o ofertă de vânzare, la cererea de cumpărare iniţiată pe bursa de energie OPCOM-PCCB de către Energon Power&Gas (ENG ON 003) pentru cantitatea de energie de 7.012.800 MWh, cu livrare în perioada 2014-2017, la preţul de 165 RON/MWh (inclusiv TG)", arăta Hidrolectrica, într-un comunicat de presă.
Directoratul a respins propunerea cu trei voturi "împotrivă", o abţinere şi un vot "pentru", fiind astfel consemnată o majoritate care a considerat că un asemenea contract nu poate fi incheiat, pentru ca ar genera pierderi semnificative pentru companie.
Comunicatul Hidroelctrica nu a menţionat votul dat de fiecare membru al directoratului. Din directoratul Hidroelectrica fac parte Mihail Stănculescu, Aurel Cocoş, Eugen Brădean, Mihai Teleanu şi Ovidiu Agliceru.
"Acest gen de contracte au generat în trecut pierderi importante pentru Hidroelectrica, fiind una dintre cauzele care au condus in anul 2012 la aparitia stării de insolvenţă. Având în vedere faptul că Hidroelectrica are o conducere în sistem dualist, Directorat şi Consiliu de Supraveghere, propunerea unui singur membru al Directoratului nu reprezintă punctul de vedere al companiei. Astfel de iniţiative individuale sunt dezavuate şi sunt considerate inacceptabile, în raport cu prevederile Planului de reorganizare aprobat la ieşirea din insolvenţă şi cu obiectivele stabilite de către actuala conducere a companiei", se mai arată în comunicat.
Consiliul de Supraveghere al Hidrolectrica este format din Remus Borza, Ioan Mihăilă, Remus Vulpescu, Mihai Groşan, Oana Truţă, Elena Popescu şi Gabriela Sandu.
Ioan Mihăilă, consilierul ministrului Niţă şi membru în Consiliul de Supraveghere al Hidrolectrica, a fost eliberat din funcţii, iar Departamentul pentru Energie propune demiterea lui Eugen Brădean din directoratul Hidroelectrica.
Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a afirmat, la 1 noiembrie, că respinge "orice acuzaţie, afirmaţie, asociere" privind implicarea sa în scandalul şpăgii de la Hidroelectrica, el menţionând că a atenţionat conducerea companiei asupra consecinţelor penale ale unui contract cu preţ fix.
Citește pe alephnews.ro: „Smell-o-vision”: Sony introduce „mirosul” în jocurile video pe PlayStation. Ce noutăți a adus Nvidia la CES 2025
Citește pe www.zf.ro: Restructurarea este cuvântul de ordine în 2025, iar IT-iştii sunt primii pe listă. De la prosecco la birou şi salarii de mii de euro acum corporatiştii vor trebui să înfrunte realitatea tăierilor de salarii şi concedierilor VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Vine iarna în România! Orașele în care ninge săptămâna viitoare, potrivit meteorologilor Accuweather
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe