ONG: Testele PISA 2022 arată realitatea dramatică a României

Decalajul dintre cei mai vulnerabili elevi şi cei mai avantajaţi a crescut cu aproape un an de şcoală, între 2018 şi 2022, potrivit rezultatelor PISA. Creşterea decalajului a fost generată atât de o scădere a performanţei elevilor săraci (-11 puncte), cât şi de o îmbunătăţire a performanţei elevilor avantajaţi (+13 puncte). Mai mult, analizând performanţele scăzute la matematică (sub nivelul 2), în cazul României, se observă o diferenţă masivă între procentul elevilor dezavantajaţi din punct de vedere socioeconomic în comparaţie cu cei din sfertul cel mai avantajat (peste 50 pp – calculat ca ”% elevi dezavantajaţi cu performanţă scăzută - % elevi avantajaţi cu performanţă scăzută), potrivit organizaţiei Salvaţi Copiii.

De altfel, Organizaţia Salvaţi Copiii România atrăgea atenţia că rezultatele elevilor români la Evaluarea Naţională reflectă disparităţile şi inegalităţile socioeconomice dintre regiunile de dezvoltare ale României: astfel, regiunile Nord-Est şi Sud-Muntenia, care se regăsesc constant în aproape toate analizele comparative ale Uniunii Europene ca fiind cele mai sărace zone ale Europei (38,2% - 2022, respectiv 37,1%), au cele mai multe mediile sub 5 (27,8%, respectiv 29,5) la Evaluarea Naţională.

„Dincolo de aspectele semnalate în prim-plan şi care remarcă o stagnare în ceea ce priveşte capacitatea elevilor români de a înţelege un text şi de a putea aplica cunoştinţele de matematică şi alte ştiinţe, România este indicată printre ţările în care diferenţa generată de statutul socioeconomic s-a adâncit semnificativ în ultimii 10 ani, ca excepţie de la tendinţa generală la nivelul OECD (unde această diferenţă a suferit doar o creştere minoră). Sărăcia ucide educaţia nu este un slogan, ci realitatea dramatică a copiilor care provin din medii socioeconomice precare”, a avertizat Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv Salvaţi Copiii România.

Analizând datele Ministerului Educaţiei privind performanţele elevilor la ultimele examene de Evaluarea Naţională, şi suprapunându-le în oglindă cu harta sărăciei şi excluziunii sociale în care regiunile de dezvoltare ale României sunt delimitate statistic, remarcăm o serie de tendinţe şi corelaţii între sărăcia materială şi performanţele slabe la evaluarea naţională.

Suprapunerea hărţilor sărăciei şi deprivării materiale cu harta performanţelor educaţionale evidenţiază sărăcia educaţională şi nevoia de intervenţie în aceste regiuni pentru a asigura accesul egal la o educaţie de calitate pentru toţi copiii.

Mai mult, patru din 10 copii (39,56%), absolvenţi ai şcolilor generale din comunele şi satele din România, au înregistrat medii sub 5, în timp ce 21,5% dintre elevii din mediul urban au atins performanţa de a obţine note mai mari de 9. În ceea ce priveşte nota 10, copiii din oraşe au fost de 14 ori mai mulţi decât cei care trăiesc în mediul rural.

Analizele Salvaţi Copiii privind costurile „ascunse” ale educaţiei gratuite, realizate în anii trecuţi, au arătat că părinţii din mediul urban cheltuie cu 30-40% mai mult pentru pregătirea suplimentară, prin meditaţii sau program şcolar prelungit, a copiilor lor şi, de asemenea, faptul că meditaţiile reprezintă o importantă categorie de cost, de aproximativ 2.500 lei anual în 2021, sumă pe care foarte puţin părinţi din mediul rural şi-o permit.

Înţelegerea şi conştientizarea de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi autorităţile locale, a legăturii dintre sărăcia materială şi performanţele educaţionale slabe ale elevilor ar trebui să conducă la dezvoltarea de politici şi programe specifice, care să îmbunătăţească accesul la educaţie şi să ofere sprijin suplimentar pentru elevii din regiunile şi comunităţile sărace, prin: modernizarea infrastructurii şcolare şi resurse suplimentare pentru şcoli, în vederea extinderii programelor 1Şcoală după şcoală”, „O masă sănătoasă” ţinând seama de intensitatea sărăciei şi deprivării sociale şi materiale severe; refacerea sistemului de educaţie timpurie în mediul rural, esenţială în dezvoltarea socială şi cognitivă a copiilor, prin înfiinţarea de creşe şi grădiniţe; întărirea serviciilor sociale cu numărul prevăzut de lege de asistenţi sociali profesionişti pentru identificarea familiilor aflate în dificultate şi a copiilor în situaţie de abuz şi neglijare; crearea de programe de consiliere pentru elevi şi mentorat pentru cadrele didactice; măsuri de stimulare a cadrelor didactice performante pentru menţinerea lor în comunităţile dezavantajate; colaborarea cu organizaţiile neguvernamentale ale căror bune practici în comunităţile rurale şi zonele afectate de sărăcie pot constitui programe de interes naţional; măsuri cu caracter economic (investiţii, infrastructură de transport, sprijinirea actorilor economici locali etc.).

În 2021, peste 1,5 milioane de copii din România (41,5% din numărul total al copiilor) creşteau în risc de sărăcie sau excluziune socială a cărei intensitate s-a mărit comparativ cu anii anteriori, potrivit ONG-ului.

Riscul de sărăcie sau de excluziune socială în rândul copiilor este mult mai mare în zonele rurale decât în mediul urban: în 2021, rata a fost de 16,1% în oraşele mari, 30,7% în urbanul mic şi suburbii şi 50,1% în zonele rurale.

Comparaţia pe regiunile de dezvoltare ale României, pe întreaga populaţie, indică o discrepanţă semnificativă între acestea: cele mai ridicate valori se regăsesc în regiunile Sud-Est (46,9%), Sud-Vest Oltenia (44,7%) şi Nord-Est (46,9%), iar cele mai scăzute în regiunile Nord-Vest (27,4%) şi Vest (29,5%), regiunea Bucureşti-Ilfov (19,2%) fiind singura sub media europeană (21,6%).

Deprivarea materială şi socială severă afectează în primul rând copii. În 2022, aproape una din 6 familii din România nu şi-a putut permite să îşi încălzească locuinţa în mod corespunzător (15,2%) şi aproape una din patru nu şi-a putut permite o masă hrănitoare (22,1%), cu situaţia cea mai dramatică în cazul familiilor cu trei sau mai mulţi copii (peste 25%).

Lipsa accesului la educaţie remedială după cei doi ani de pandemie şi pseudo-educaţie online şi organizarea intervenţiilor educaţionale suplimentare în funcţie de resursele locale, reduse sau prost administrate, au exacerbat decalajele în cunoştinţe şi abilităţi faţă de ceilalţi copii din oraşele mari sau comunităţile dezvoltate, producând inevitabil şi pe termen lung izolarea socială a copiilor şi familiilor lor. Acesta este aspectul „sărăciei educaţionale”, indicator propus de Salvaţi Copiii ca reper strategic pentru eliminarea discriminării sistematice a comunităţilor dezavantajate socio-economic, în special în cele rurale, în alocarea de resurse pentru copiii, pentru educaţia, protecţia şi asistenţa lor medicală. În acest sens, transmiterea intergeneraţională a sărăciei şi izolării sociale are un preţ ridicat pe care societatea românească nu şi-l permite.

Din raportul OECD privind economia României, reiese că există o concentrare semnificativă a sărăciei în regiunile rurale, făcând aceste zone cele mai afectate din Uniunea Europeană în termeni de acces inegal la locuri de muncă şi infrastructură (educaţie, sănătate, transport). Totodată, raportul subliniază că riscul de sărăcie este deosebit de ridicat pentru familiile cu copii, persoanele cu intensitate scăzută a muncii, nivel educaţional redus, persoanele cu dizabilităţi şi comunitatea romă şi precizează „rata sărăciei copilăriei este de peste trei ori mai mare în zonele rurale decât în cele urbane”. În acest context, sunt evidenţiate, inegalităţi accentuate în accesul la educaţie pe teritoriul României, cu decalaje uriaşe între mediul urban şi rural în ceea ce priveşte realizările educaţionale şi rezultatele învăţării. Diferenţa în performanţa PISA între regiunile rurale şi urbane este explicată în principal prin diferenţe de statut socio-economic cu impact ridicat asupra rezultatelor educaţionale, sugerând că diferenţa în rezultatele educaţionale între elevii din medii cu statut socio-economic ridicat şi cei din medii mai defavorizate este atât de mare încât este similară cu ceea ce un elev ar învăţa în trei ani de şcoală. Această diferenţă relevă modul în care inegalităţile socio-economice pot afecta accesul la educaţie şi calitatea acesteia, având un impact profund asupra oportunităţilor educaţionale pentru copii.

Concluzia experţilor OECD este că ar trebui alocate mai multe resurse şcolilor situate în zone defavorizate la nivelurile de educaţie preşcolară şi primară, îmbunătăţirea performanţei educaţionale fără creşterea cheltuielilor fiind, în opinia lor, dificil de realizat. Alocările bugetare pentru educaţie sunt considerate a fi modeste, reprezentând doar 3,6% din PIB în 2019, faţă de 4,7% în UE, iar cheltuielile per elev în învăţământul primar şi gimnazial sunt mai mici de o treime din media UE, afectând pe termen lung performanţele şcolare ale copiilor, mai arată Salvaţi Copiii.

Abandonul şcolar rămâne o problemă persistentă pe întreaga perioadă de implementare a Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011. În anul şcolar 2019/2020, numărul elevilor afectaţi de acest fenomen a fost de 35.259, dintre care 20.878 la ciclul primar şi gimnazial şi 14.381 la nivelul liceal.

Rămâne îngrijorător fenomenul neparticipării şcolare, înregistrându-se 286.150 de copii cu vârste între 7 şi 17 ani care nu se aflau în sistemul educaţional la 1 ianuarie 2021, dintr-un total de aproximativ 2.500.000 de copii de vârstă şcolară. De asemenea, problema abandonului şcolar timpuriu persistă. În anul 2021, rata tinerilor cu vârste între 18 şi 24 de ani care nu au finalizat învăţământul secundar superior şi nu urmează niciun program educaţional sau de formare a înregistrat o uşoară îmbunătăţire, ajungând din nou la nivelul din 2019, de 15,3%. Cu toate acestea, această rată rămâne semnificativ mai mare decât media Uniunii Europene, care este de 9,7%. În special, rata abandonului şcolar timpuriu este extrem de ridicată în rândul elevilor romi. Doar 22% dintre tinerii romi cu vârste între 18 şi 24 de ani au finalizat învăţământul secundar superior, în comparaţie cu 83,3% din totalul populaţiei generale.