Onorariile notarilor publici, reduse cu 30% la autentificarea contractelor pentru "Prima Casă"
Onorariile notarilor publici la autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare şi a contractelor de ipotecă încheiate pentru cumpărarea de imobile prin intermediul programului guvernamental "Prima Casă", au fost reduse cu 30%, printr-un ordin al Ministerului Justiţiei.

Onorariile notarilor publici, reduse cu 30% la autentificarea contractelor pentru "Prima Casă"
"Se reduc cu 30% onorariile pentru autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare şi a contractelor de ipotecă în care figurează ca părţi persoane fizice care achiziţionează o locuinţă prin programul guvernamental «Prima Casă»", se arată în ordinul care completează normele privind tarifele de onorarii ale notarilor publici.
Guvernul a primit oferte de la 20 de bănci pentru credite în valoare totală de 1,4 miliarde euro, peste plafonul maxim de garantare stabilit la un miliard de euro, iar până în prezent convenţia a fost semnată de 13 bănci.
Ulterior, ING a anunţat că renunţă să participe la program şi că va lansa o ofertă alternativă de credit ipotecar.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
Convenţia este semnată între Ministerul Finanţelor şi Fondul Naţional de Garantare pentru IMM, pe de-o parte, şi reprezentanţii băncilor interesate de acest program.
Persoanele care vor să ia credite prin programul "Prima Casă" plătesc un avans de 5% pentru o locuinţă de maximum 60.000 euro sau de 3.000 euro plus diferenţa din preţul de achiziţie. Rata dobânzii este EURIBOR (rata solicitată între principalele bănci din zona euro la depozitele pe piaţa interbancară) la 3 luni plus maxim 4% pe an, la credite în euro, respectiv ROBOR (rata dobânzii la împrumuturi pe piaţa interbancară românească) plus maxim 2,5 puncte procentuale. Marja include şi nivelul total al comisioanelor percepute de finanţator.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

