Operat la lumina lanternei. Pacientul le mulţumeşte medicilor că a scăpat cu viaţă - VIDEO

Un bărbat din Negreşti Oaş, judeţul Satu Mare, care a fost operat, vineri, la rinichi, la lumina lanternei, din cauza întreruperii furnizării curentului electric, le mulţumeşte medicilor pentru reuşita operaţiei şi pentru că a scăpat cu viaţă.

Urmărește
489 afișări
Imaginea articolului Operat la lumina lanternei. Pacientul le mulţumeşte medicilor că a scăpat cu viaţă - VIDEO

Operat la lumina lanternei. Pacientul le mulţumeşte medicilor că a scăpat cu viaţă (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Vasile Ciocan, în vârstă de 77 ani, a declarat, sâmbătă, că se programase la operaţie în urmă cu o săptămână şi că, de la bun început, avea încredere în medicul Omer Hadi.

"Am aflat aseară (vineri - n.r.) că m-au operat la lumina unei lanterne. Mă bucur că am scăpat cu viaţă şi le mulţumesc medicilor pentru ce au făcut", a spus acesta, de pe patul de spital de la Terapie Intensivă.

Bărbatul a fost operat, vineri, în Spitalul din Negreşti Oaş, judeţul Satu Mare, de medicul urolog Omer Hadi, în timpul operaţiei survenind o pană de curent.

"În timpul operaţiei, s-a întrerupt curentul. Electricianul a încercat să pornească generatorul de energie electrică, dar acesta nu funcţiona, bateria descărcându-se din cauza gerului. Electricianul a mers să caute o baterie potrivită la o maşină, însă până atunci pacientul trebuia operat. Au trecut vreo 45 de minute şi nu am avut ce să fac decât să chem o infirmieră să cumpere o lanternă ca să continuăm operaţia", a declarat medicul urolog Omer Hadi, precizând că medicul anestezist a pompat manual aer în plămânii bărbatului cu un balon de plastic.

Video Stirileprotv.ro

Medicul urolog a spus că, în pofida incidentului, operaţia a fost reuşită.

"Am avut o operaţie clasică de litiază renală. Dată fiind vârsta pacientului, ne-am descurcat foarte greu, însă am reuşit să o ducem până la capăt. Noroc că nu a fost o operaţie de endoscopie doarece exista riscul să nu putem interveni", a spus medicul Omer Hadi.

Managerul Spitalului din Negreşti Oaş, Diana Mitruţ, care era plecat la o specializare la Braşov, a declarat că a cerut personalului administrativ notă explicativă pentru cele întâmplate.

Atât acesta, cât şi personalul administrativ al spitalului, afirmă că generatorul este vechi de 20 de ani şi că niciodată nu s-a întâmplat să nu pornească, deşi pene de curent au mai fost.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici